Nicolae Hera s-a născut la 29 septembrie 1908, în familia Joiţa şi Nicolae Hera, din satul Pârâieşti, comuna Stăneşti, fostul judeţ Muscel. Profesorul Hera a trudit pe altarul sfânt al şcolii româneşti, trecând prin vremuri tulburi, retrăgându-se, la 29 mai 1996, în vârstă de 88 ani, pentru odihna-i veşnică în cimitirul Bisericii „Sfânta Treime” din Stăneşti. Tatăl său, născut în satul Slănic, comuna Domneşti, s-a stabilit în cătunul Pârâieşti în 1904, prin căsătorie, întregindu-şi în câţiva ani familia cu trei copii: Maria, Irina şi Nicolae. Deşi cu copii mici acasă, datoria de patrie îl mobilizează pe tânărul tată pe frontul din primul război mondial. După război se întoarce în sânul familiei, bolnav, în scurt timp găsindu-şi sfârşitul. Astfel, rămânând văduvă, Joița cu trei copii la vârste fragede şi cu mari greutăţi gospodăreşti, este nevoită să-l trimită pe micuţul Nicolae la Şcoala Primară şi Elementară din Slănic, comuna Domneşti, pentru a fi sub supravegherea bunicilor paterni şi, mai ales, pentru a învăţa carte sub aripa exigentă a învăţătorului Dragomir Hera, fratele mai mare al regretatului său soţ.
Profesorul Petre Panaitescu, titularul catedrei de slavistică din Facultatea de Istorie, îl promovează cu bursă
La îndemnul unchiului dascăl şi cu binecuvântarea iubitei mame, adolescentul Nicolae Hera urmează Liceul „Dinicu Golescu” din Câmpulung-Muscel, absolvind cursurile ca şef de promoţie. Dar posibilitatea de a ajunge student era pentru el încă un vis irealizabil. Cunoscându-i necazurile mamei-văduve, băiatul nici nu îndrăznea să-i vorbească despre continuarea studiilor sale la Bucureşti. Destinul îi surâde, descoperind întâmplător, un anunţ într-un ziar: „Anonimul X oferă o bursă pentru un student la Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii din Bucureşti, prin profesorul universitar Petre Panaitescu, care va răspunde de examinare şi corectitudine. Se pot înscrie candidaţi din tot cuprinsul României”. Deşi era vorba de un singur loc şi de numeroşi concurenţi, tânărul absolvent de liceu, încurajat şi de profesorii săi câmpulungeni, participă la examen şi obţine cel mai mare calificativ. Profesorul examinator Petre Panaitescu, titularul catedrei de slavistică din Facultatea de Istorie, îl promovează cu bursă, fiind încântat de rigoarea şi seriozitatea cu care candidatul Nicolae Hera tratase subiectul propus. Cu bursa şi-a achitat o parte din cheltuieli la facultate şi cantină, dar niciodată n-a aflat numele „Anonimului X”, ca să-i mulţumească pentru generozitate. Preocupat şi de alte „studii universitare”, pe lângă Facultatea de Istorie, studentul Nicolae Hera se înscrie şi la cea de-a doua facultate, urmând cu succes şi cursurile Facultăţii de Ştiinţe Juridice din Bucureşti. După cursuri şi în timpul vacanţelor studenţeşti, se implică şi în activităţi obşteşti de „culturalizare a poporului”, în spiritul principiilor propuse de însuşi Regele Carol al II-lea, care „inaugurase epoca de aur a culturii”.
Este unul dintre ctitorii Căminului Cultural, Băilor Populare şi terenului de sport din Stănești
Prin „Fundaţiile Culturale” înfiinţate şi îndrumate de sociologul Dimitrie Gusti (1880-1955) şi de conf. univ. Henri Stahl (1901-1991), stăneşteanul Nicolae Hera urmăreşte „reactivarea şi reorganizarea Căminului Cultural Picior de Plai din Stăneşti, înfiinţat încă din anul 1924”, pe lângă şcoală. Găseşte momentul oportun să atragă fonduri şi forţă de muncă pentru construcţia unui local propriu de cămin cultural şi în satul său natal: „Localul a fost construit între anii 1934-1936, prin participarea unor echipe studenţeşti, care au pus piatra fundamentală a clădirii actualului local. S-a putut observa atunci entuziasmul stăneştenilor, aportul lor prin muncă obştească cu braţele şi atelajele, ca şi iniţiativa şi îndrumarea învăţătorilor din acea perioadă”, precizează N. Hera în monografia „Satul Stăneşti”. Finalizată „de roşu” în anul 1936, clădirea a fost inaugurată cu denumirea Căminul Cultural „Marele Voievod Mihai I” din Stăneşti. La ceremonial a participat, desigur, şi tânărul profesor Nicolae Hera, fiind remarcat printre „ctitorii principali ai localului”. În anii următori, echipele de studenți au revenit la Stăneşti pentru construcţia „Băilor populare” şi a unui teren de sport. Deşi n-a mărturisit niciodată, se presupune că profesorul Nicolae Hera face parte dintre principalii ctitori ai Căminului Cultural, Băilor Populare şi terenului de sport. Din iniţiativa lui şi a scriitorului Emanoil Bucuţa s-a turnat, pe faţada Căminului Cultural, şi „o placă de bronz, cu numele eroilor stăneşteni căzuţi pentru apărarea patriei”.
Absolvent al Facultăţii de Istorie cu calificativul „Magna cum laude”
Absolvent al Facultăţii de Istorie cu calificativul „Magna cum laude”, cu diplomă semnată de academicianul Nicolae Iorga, dar şi absolvent al Facultăţii Juridice din Bucureşti, profesorul şi juristul Nicolae Hera, cu două diplome în buzunar, porneşte în căutarea unui loc de muncă. În primul an se angajează ca avocat la Tribunalul de Plasă Domneşti (1936), însă, dezamăgit de felul în care se desfăşurau procesele, demisionează după un an de avocatură. În speranţa că diploma de la Istorie poate avea mai multă greutate la angajare, tânărul profesor porneşte în căutarea unui nou loc de muncă. Pentru un an se angajează suplinitor la Gimnaziul mixt din Vatra Dornei (1937-1938), apoi încearcă să se apropie de casă, angajându-se în anul următor la Liceul „I.C. Brătianu” din Piteşti (1938-1939). Se reîntoarce în capitală, pentru un an, ca profesor de istorie la Liceul „Mihai Eminescu” din Bucureşti (1939-1940). Pleacă din Bucureşti, tot pentru un an, la Cursul de ucenici Târgovişte (1940-1941), apoi, în anul următor, la Cursul de ucenici Piteşti (1941-1942). Deşi căsătorit, cu doi copii mici, protagonistul nostru e nevoit să plece pentru un an şi mai departe, tocmai în Basarabia, suplinind la Gimnaziul teoretic de băieţi Bolgrad (1942-1943). În acest an (1943), trăieşte, în mod tragic, drama trecerii soţiei Anişoara Hera la cele veşnice, rămânând cu doi copii mici orfani de mamă. Îşi lasă copiii în grija bunicilor şi pleacă la Gimnaziul comercial Vălenii de Munte, unde rezistă ca suplinitor doi ani (1943-1945). Pentru încă doi ani găseşte o catedră de istorie la Liceul teoretic din Găeşti (1945-1947), apoi revine pentru încă un an la Liceul comercial de băieţi din Piteşti (1947-1948). Se apropie, de casă, suplinind un an şcolar la Şcoala Corbi (1948-1949) şi se titularizează, în sfârşit, la Şcoala Elementară Stăneşti, în ianuarie 1949, unde rămâne definitiv pe catedra de istorie-geografie până în anul 1971, când se pensionează după 45 de ani vechime în muncă şi limită de vârstă. Trecând prin cele 16 şcoli şi tot atâtea localităţi din ţară, putem spune că, de-a lungul anilor, a trăit „coşmarul suplinitorului”, în căutarea unui loc de muncă.
A semnat împreună cu Gheorghe Ungureanu valoroasa monografie „Satul Stăneşti, judeţul Argeş”
La Şcoala Generală Stăneşti se întâlneşte şi colaborează cu dascăli de elită ca Ion Dinu, Mihail Dudu, Margareta Teodorescu-Duţoiu, Gheorghe Ungureanu, cu acesta din urmă realizând şi valoroasa monografie „Satul Stăneşti, judeţul Argeş”. Profesorul Nicolae Hera n-a făcut niciun fel de politică, n-a fost membru PCR, refuzând să gireze cu numele său propaganda comunistă. Pe lângă activitatea didactică, s-a ocupat şi de biblioteca comunală, sporindu-i an de an patrimoniul de carte, iar ca jurist a îndeplinit şi funcţia de preşedinte al „Comisiei de împăciuire”, pe lângă Primăria comunei Stăneşti, respectiv Corbi. Monografia „Satul Stăneşti, judeţul Argeş”, semnată de Nicolae Hera şi Gh. Ungureanu, redactată după toate regulile unei lucrări ştiinţifice, este principala sa operă scrisă care şi-a încrustat valoarea „ca document istoric” pe frontispiciul autohton al stăneştenilor.
M.I.
sursa: argesul de nord
