# Convorbiri neconvenţionale
# V-aţi născut într-un cuib de legende, acolo în sălbăticia pădurilor. Se mai fredonau cântece vechi în timpul copilăriei dumneavoastră? Se mai spuneau poveşti cu zâne, Feţi-Frumoşi, Ilene Cosânzene, Zmei-Paralei, Muma-Pădurii?
– Copilăria mea a fost acum opt decenii. Primăvara, îmi plăcea să ascult cântecul cucului şi hăulitul ţăranilor când mânau boii la plug. Fetele hărăzite de Dumnezeu cu glas duios, cântau când se întâlneau mai multe să sape ţarina, în timpul cât odihneau la amiază sau în timpul serii, când se întorceau de la câmp unde strânseseră fânul. Mama cânta deseori „Du-mă, Doamne, du-mă iară”, iar de la ţăranca cu glas de privighetoare Tia lu’ Frigioi, am auzit o doină de dragoste „Frunză verde, măr rotund” şi două cântece: „Pe drumul de la Cepari” şi „Bătrâneţe, haine grele”. Doina o păstrăm şi astăzi în repertoriul ansamblului folcloric „Muntişor”, pe care l-am înfiinţat în 1992 împreună cu regretata mea soţie Angela.
Poveşti cu Făt – Frumos sau Ileana Cosânzeana îmi spunea mama când mă culcam ca să adorm mai repede sau în nopţile lungi de iarnă, când stăteam în gura sobei. Cu Muma Pădurii erau speriaţi copiii ca să stea cuminţi şi să nu mai plângă. Două erau personajele hidoase: Muma Pădurii şi Goga, descris ca un om rău, ghebos, cu un sac mare în spate, pentru a băga în el copiii plângăcioşi sau neastâmpăraţi ca să-i ducă în lume ca să-i rătăcească.
# Vă aduceţi aminte una care v-a încântat sau v-a speriat copilăria?
– Nu doar una, ci toate poveştile sunt încântătoare. Menţionez însă „Făt-Frumos Fiul Iepei”, „Fata moşului şi fata babei” şi una din lumea animalelor, intitulată „Pâciul babei şi-al mătuşii”, pe care mi-o spunea cu mult haz o soră a mea mai mare.
# Ce legende istorice se ţeseau atunci în Cheile Argeşului, la umbra Cetăţii lui Vlad Ţepeş? Despre originea satului, ce ştiţi? Cine au fost întemeietorii? A fost o descălecare de viteji, o aşezare de păstori porniţi pe urmele turmelor? Se afla aici o statornicie din vremuri străbune, localnici daco-romani?
– Legendele „ţesute în Arefu” au ca subiect figura şi faptele viteazului voievod care a fost Vlad Ţepeş. Referiri directe sunt la construcţia, de fapt refacerea şi lărgirea incintei unui vechi castel – Cetăţii cu boierii aduşi de la Târgovişte în ziua de Paşti, pedepsiţi că-i plănuiseră pieirea; la pedepsirea leneşilor, la dania făcută de Ţepeş herişanilor (în primul document care atestă existenţa satului, acesta e numit „Hareşu”, de aici numele locuitorilor de herişani); pentru credinţa cu care aceştia l-au slujit ajutându-l în 1462 să treacă în Ardeal ca să ceară ajutorul lui Matei Corvin în lupta cu turcii.
Mama îmi povestea în copilărie despre o femeie care a fost trasă în ţeapă fiindcă era leneşă şi cam neglijentă faţă de bărbatul ei. Domnitorul l-a văzut arând pe câmp, dar avea cămaşa cam murdară şi ruptă în spate.
Bătrânii la câte o clacă povesteau copiilor de cei şaisprezece munţi cu zece înţărcători dăruiţi de Ţepeş herişanilor care l-au condus pe poteci ştiute de ei prin munţii noştri, până a trecut în Ardeal.
Am citit undeva că o cercetătoare, Georgeta Ene, ar fi cules din Arefu şaisprezece legende despre Vlad Ţepeş şi vremea sa.
Învăţătorul Stanciu Stănciulescu şi preotul Ionel Stănciulescu, tată şi fiu, în monografia „Aref, monografia satului” dau şi numele celor şapte în ordinea alfabetică : Badea, Becheanu (Radu), Dobrin (Oprea), Dragolea, Ionicescu poreclit Toinea, Redeche şi Roscescu poreclit Zăblaică.
Legenda cu iz de poveste (în ea e vorba şi de o zână care apare noaptea în visul unui bărbat din cei şapte noi); ştiu de la tatăl meu, ţăran cu cinci clase primare şi se încadrează în ceea ce academicianul Constantin C. Giurăscu susţinea că pădurea a fost întotdeauna loc de refugiu şi adăpost al românilor.
Prof. Marin Ioniţă
0 Comentarii