Joi, 10 decembrie 2015, la ora 14.00, în sala de conferințe, Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș și Universitatea din Pitești vă invită la evenimentul de lansare a primei teze de abilitare din domeniul statisticii economice, intitulată „Statistical Thinking. The Contribution of Its Research Methods and Models to Modern Trans-, Inter- and Multi-Disciplinarity”, autor prof. univ. dr. habil. Gheorghe Săvoiu de la Facultatea de Științe Economice.
Această lucrare reprezintă o noutate în Argeș, fiind prima teză de abilitare publicată în limba engleză în domeniul statisticii economice. Teza și implicit cartea, încununează, în fapt, activitatea unui cadru didactic pe parcursul unei vieți și conferă autorului calitatea de conducător de doctorat în domeniul economic, cu precădere în acela al statisticii economice. În societatea modernă, un tânăr merituos care a terminat un colegiu cu rezultate foarte bune și a absolvit bacalaureatul la un nivel de vârf, poate urma în opt ani de zile, conform modelului european educațional Bologna, itinerariul absolvirii doctoratului. La acest efort, tânărul contemporan trebuie să mai adauge unul sau două decenii de cercetare laborioasă, devenind matur, pentru a obține o încununare finală a carierei sale de profesor universitar sau cercetător prin obținerea certificatului de abilitare, care îi conferă capacitatea de a coordona tezele de doctorat ale altor tineri aflați la început de carieră.
Sabina BUSUIOC
Academicianul Gheorghe Păun, președintele CJ Ion Mînzînă, părintele Ciprian Vuțan, reprezentanții Eparhiei Argeșului la Adunarea Națională Bisericească, alături de ÎPS Calinic
În contextul aniversării Centenarului Patriarhiei Române, la Palatul Patriarhiei au loc...
0 Comentarii