Liderul pieței produselor din carne, Caroli Foods a ales să-și construiască depozitul central, în zona Oarja, la Pitești Industrial Park, printr-un parteneriat închiriat cu o comapanie imobiliară. Astfel că, produse Caroli vor fi distribuite de la Pitești în toată România. Contractul de închiriere a fost semnat pentru o perioadă de 10 ani, iar suprafața depozitului va fi de 6.800 de metri pătrați. La momentul actual, compania mai are deschisă o fabrică, în municipiu. Lucrările pentru noul proiect urmează să înceapă în prima jumătate a anului 2022.
”În urma dezvoltării noastre constante în România, ne propunem să respectăm eficient cerințele clienților noștri, prin investiții într-un centru logistic nou și modern.
Vom îmbunătăți competitivitatea operațiunilor și ne vom extinde baza logistică existentă cu un nou depozit de ultimă generație, situat în proximitatea fabricii actuale de la Pitești(…) Activitatea acestui nou depozit va fi integrată în lanțul logistic, astfel încât produsele să ajungă mai rapid la clienții noștri.”, a declarat Roxana Manolescu, CEO în cadrul Caroli Foods Group.
0 Comentarii