Web Analytics

Procesul psihiatrilor Azamfire şi Morman, amânat pentru ca inculpaţii să poată vedea înregistrările când luau bani

de | 28.06.2017 23:57 | Actualitate

10 azamfireSăptămâna trecută, la Tribunalul Argeș a avut loc un nou termen în procesul în care patru cadre medicale de la Laboratorul de Sănătate Mintală Argeș sunt judecate pentru că au luat mită de la sute de persoane care voiau să se pensioneze. Este vorba de medicii psihiatri Valerian Azamfire (foto) şi Eli Morman, precum şi de asistentele medicale Eleonora Stoicescu şi Cristina Constantinescu.

Instanța a decis amânarea judecării cauzei pentru 18 septembrie pentru ca atât părțile, cât și judecătorii să poată vedea în bune condiții înregistrările în care doctorii luau bani de la pacienți.
Conform rechizitoriului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, psihiatrul Valerian Azamfire este acuzat de nu mai puţin de 483 de infracţiuni de luare de mită, medicul Eli Morman – 14, asistenta Eleonora Stoicescu – 99 şi Cristina Constantinescu 25 de fapte. Apărătorii celor patru persoane acuzate de luare de mită au contestat înregistrările video şi audio ale procurorilor, dar şi cei 377 de martori propuşi de Parchetul General. Psihiatrul Valerian Azamfire o are ca avocată pe Daniela Andreescu, fost secretar general al Guvernului. Împreună cu avocata sa, doctorul Azamfire a contestat circa 252 de martori propuşi de Parchet.
Potrivit procurorilor, în schimbul unei şpăgi ce putea ajunge până la 500 de lei, medicii dădeau documente medicale care să ateste grade de invaliditate mintală unor persoane sănătoase sau care ar fi trebuit încadrate la alte grade de invaliditate mai puţin grave. În baza documentelor, aceste persoane au obţinut ilegal pensii anticipate pe caz de boală.
Potrivit rechizitoriului întocmit de către procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cei doi medici au făcut internări fictive pentru zeci de pacienţi. Aceştia au fost internaţi fictiv timp de câteva sute de zile şi astfel s-a produs o pagubă de peste 100.000 lei Fondului de asigurări de sănătate. Iar la acest prejudiciu se adaugă numeroasele pensii de invaliditate încasate pe nedrept de pacienţii care au dat mită.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii

Ultimele articole