S-a deschis cea mai nouă benzinărie Rompetrol din Argeș! Pro Speranța 2002 a inaugurat o stație în comuna argeșeană Mușătești. Stația se află în satul Valea Faurului, pe strada principală DN 73 C, într-o zonă pitorească, cu coline de-o parte și de alta.
La inaugurarea de vineri, 22 iulie a.c., au fost prezente numeroase personalități și apropiați ai managerului Dan Ungureanu. În discursul său, Dan Ungureanu le-a mulțumit persoanelor care au contribuit la realizarea proiectului: constructorului care a lucrat indiferent de vreme, angajaților devotați, echipei de la Rompetrol, dar și primarului comunei Mușătești pentru sprijinul oferit în obținerea autorizațiilor.
La rândul său, primarul Constantin Oancea i-a mulțumit că a ales să facă o stație în comună, care aduce plus valoare zonei. Un preot a oficiat slujba, după care Dan Ungureanu și primarul comunei Mușătești au tăiat panglica și au ciocnit un pahar de șampanie împreună cu oaspeții.
Stația de la Mușătești are 12 angajați, deschidere mare la stradă, generoase locuri de parcare și magazin mixt în interior, cu mese, unde găsești de la băuturi, dulciuri și produse alimentare, la produse de patiserie create în laboratoriul propriu. Stația a fost construită în două etape: prima a fost aducerea la nivel a terenului, apoi a urmat obținerea avizelor. În două-trei luni urmează să fie adusă aici și o stație mobilă pentru mașini electrice.
Citește și O nouă staţie de carburanţi în Argeş: Rompetrol Partener Mărăcineni
Dan Ungureanu: „Nu se putea realiza această stație dacă nu se făcea cu dragoste și cu pasiune”
„Este o stație partener Rompetrol. Fiind o zonă turistică și foarte frumoasă, ne-am gândit să facem un magazin generos, în care să aducem și produse ce se găsesc în magazinele minimarket. Nu se găsesc doar produse specifice stației Rompetrol, ci specifice unui minimarket. Pe lângă aceste produse, avem și un laborator propriu, în care facem sendvișurile noastre, produse de patiserie. Avem produsele Premium ale Rompetrol, produsele petroliere”, ne-a declarat managerul Dan Ungureanu. „Nu se putea realiza această stație dacă nu se făcea cu dragoste și cu pasiune”, a concluzionat managerul companiei PRO Speranța 2002, care mai are alte 22 de stații în țară, una în Vâlcea și restul în Argeș.
Citește și Proiecte pe Programul ”Anghel Saligny” în valoare de 2 milioane de euro, la Albeştii de Argeş
0 Comentarii