Web Analytics

Primul răspuns al Ministerului Economiei privind repornirea Petrochimiei: „Încercăm”

de | 2.03.2017 13:39 | Economie

18 MihaiGeorgescuArpechim# Mihai Georgescu, fostul director Arpechim: „Pe orizontală am putea ajunge la 20.000 de locuri de muncă”
După o serie lungă de demersuri către guvernele Boc, Ponta și Cioloș privind repornirea Petrochimiei,  grupul de inițiativă de la Pitești, în frunte cu fostul director  Arpechim, Mihai Georgescu, grup din care fac parte atât actualul director al combinatului, Marius Pârvu (din partea diviziei Oltchim), cât și reprezentanți ai Academiei de Științe Tehnice București, a primit, în sfârșit, și un răspuns din partea Ministerului Economiei, în care se arată că, în sfârșit, cineva ia în calcul soluțiile ce vin de la  Pitești.

„N-am primit niciun răspuns de la Dacian Cioloş”

„Ne luptăm acum să repornim combinatul ăsta. Eu asta sper. Ne-am luptat cu toate guvernele de până acum, să vedem dacă o să reuşim de data asta. Eu nu mai lucrez acolo. Din 2006 sunt rezervă, dar toată inima mea a rămas acolo pentru că ani de zile de la terminarea facultăţii, din decembrie ’67, aici am lucrat. Am avut doar o pauză, de 4 ani, când am fost luat şi dus, forţat, din ‘86 până în ‘90, la combinatul de la Midia, pentru pornire. În ultimii ani, am lucrat cu Academia de Ştiinţe Tehnice din Bucureşti. Am făcut nişte materiale prin care venim cu nişte soluţii. Am făcut şi calcule economice şi tot ce trebuie, din toate punctele de vedere, nişte variante pentru a porni combinatul ăsta de aici, cuplat cu Oltchim, fiindcă Petrochimia asta este foarte legată şi Oltchim. Ele aşa au fost construite, mamă-fiică. De aici îşi lua 100% materia primă. Ei merg acum la o capacitate de doar 20-30%, care nu poate să aducă vreun profit. Profitul apare numai dacă merge peste 70-80%. De aceea Petrochimia aceasta ar trebui repornită. Ultimul material l-am dat chiar precedentului prim-ministru, Dacian Cioloş, pe 8 august 2016 parcă. N-am primit niciun răspuns. Primul răspuns l-am primit acum, de la secretarul de stat din cadrul Ministerului Economiei. Ne-au spus: încercăm, facem, vedem, analizăm”, a declarat, pentru Jurnal de Argeș,  Mihai Georgescu
Discuțiile la același minister au fost reluate. Chiar săptămâna aceasta, grupul de la Pitești a mers din nou la Academia de Științe Tehnice pentru noi calcule legate de ceea ce ar presupune redeschiderea Petrochimiei, pentru a oferi oficialilor de la Guvern date actualizate.
„Vrem să le mai dăm nişte elemente suplimentare, să vedem dacă se poate mişca treaba, sugestii cu variantele de repunere în funcţiune. Mergem mai mulţi dintre cei care ştim toate dichisurile şi elementele, împreună cu cel care este acum pus director de către Oltchim  şi ne întâlnim cu oamenii de ştiinţă de acolo”, mai spune Mihai Georgescu.
După calculele inițiatorilor acestui dermers, dacă Petrochimia se va redeschide, am putea asista la o explozie de locuri de muncă pe platforma Arpechim și în perimetrele adiacente.
„Asta le-am explicat la toţi, chiar şi când a venit Ponta aici… Am spus că, în Arpechimul ăsta, până în ‘89 lucrau 12.000-13.000 de oameni. Au urmat nişte externalizări… Acum vorbim de 7.000-8.000 de oameni, dar pe orizontală am putea ajunge la 20.000 de locuri de muncă, pentru că de aici, de la Arpechimul ăsta, cât a mers, când Petrochimia producea polietilenă de înaltă presine şi polietilenă de joasă presiune, exportam şi foarte mult, dar apăruseră o mulţime de firme, firmuliţe, şi în judeţ, şi pe lângă judeţ, care prelucrau aceste mase plastice. Acestea sunt terminate acum. De aici, s-ar putea crea  o pondere de locuri de muncă foarte-foarte mare”, mai spune fostul director Arpechim.

Petrochimie cu sau fără rafinărie

Două variante de repornire a Petrochimiei sunt luate în calcul, fiecare cu un cost anume, atent calculat. „Soluţiile propuse le-am elaborat împreună cu membrii Academiei veniţi aici şi cu un mare proiectant al nostru, domnul academician Ivănuş. Cu ei am lucrat, la faţa locului, să stabilim costurile, să ştim exact cât ne-ar costa repunerea în funcţiune. S-au făcut doua variante: una cu Rafinăria pornită, alta cu Rafinăria nepornită, variantă în care am lua materia primă de la celelalte rafinării. Varianta cu nepreluarea de la Rafinărie este mai puţin economică, pentru că ceilalţi îți dau materia primă la preţul pieţei. Mai sunt şi cheltuielile de transport, pe când, dacă ar merge Rafinăria aici, o iei la preţul de fabricaţie, nu mai ai alte cheltuieli. O iei pe ţeavă, de colo până colo, câteva sute de metri”, explică Mihai Georgescu.

Doar 200 de oameni mai lucrează acum la Arpechim

La momentul de față,  petrochimia piteșteană este doar un peisaj dezolant. O parte din instalații au fost deja dezafectate, însă, cu ceea ce mai există acolo, după revizii și ceva investiții, s-ar mai putea face treabă.
„Din mii de oameni care lucrau aici, mai sunt 100 şi ceva în Petrochimie şi 100 şi ceva în Rafinărie, care stau acolo mai mult pentru pază. Petrochimia a fost luată în 2009 de Oltchim, de la OMV. În 2010 s-au făcut revizii la perfecţiune, au remediat-o, fără a o porni. Trebuia pornită în primăvara lui 2011, însă la 1 aprilie 2011, OMV a oprit Rafinăria complet. Rafinăria era cea care dădea materia primă la Petrochimie şi atunci, în primăvara aceea, nu s-a mai putut porni nici Petrochimia. S-au făcut și demolări. Prima instalaţie au demolat-o OMV-iştii în 2005 sau 2006. E vorba de instalaţia de acrilo-nitril, despre care s-a spus că era foarte poluantă. Nu cred ca era aşa poluantă, că n-a păţit nimeni nimic. După aceea, Oltchim a mai demolat alte instalaţii, unele  oprite de 15 ani. În rest, a fost vorba de instalaţii care nu au mai mers de mult”, încheie Mihai Georgescu.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii