Web Analytics

Primul convoi NATO a ajuns la Constanța. O mie de soldați americani vor ateriza în această dimineață, în România

de | 11.02.2022 09:01 | Actualitate

Primul dintre cele trei convoaie NATO, format din 18 trailere încărcate cu blindate de luptă și alte tipuri de tehnică militară a ajuns în această dimineață la Mihail Kogălniceanu.

Cel de-al doilea convoi a plecat în această dimineață de la Nădlac, pe aceeași rută, și se va opri la Râmnicu Vâlcea, timp în care al treilea convoi va ajunge la Nădlac. În total, 48 de trailere, încărcate cu transportoare Stryker și alte tipuri de tehnică militară, vor ajunge în acest weeekend la baza din județul Constanța.

Citește și:Asociatia Pro Infrastructura: Previziuni rutiere 2022

Tot în această dimineață, la baza Kogălniceanu vor ateriza cei aproximativ o mie de militarii americani, parte a Batalionului 2, Regimentul 2 Cavalerie, al US Army. Acest detașament vine din Germania și va acționa în România sub denumirea Task Force Cougar.
La ora 11, președintele Klaus Iohannis și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, vor vizita baza militară Kogălniceanu și se vor întâlni cu militarii dislocați în această bază. Sunt programate și declarații comune ale celor doi oficiali.

Articol scris de Bianca Solomon

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *