Cluj-Napoca a devenit primul oraș din România în care a fost testat oficial un autobuz electric fără șofer, un vehicul autonom deja folosit în transportul urban din Norvegia. Acest autobuz a fost adus în țară pentru a face parte dintr-un proiect de cercetare și inovare în domeniul mobilității urbane.
Autobuzul a parcurs un traseu scurt, care a inclus zonele Aleea Stadion, strada George Coșbuc, Splaiul Independenței și strada Uzinei Electrice. Evenimentul a fost marcat de prezența primarului municipiului, Emil Boc, care a subliniat importanța acestui moment pentru viitorul mobilității urbane.
Citește și: Juristul APIA Argeş şi-a reclamat directorul pentru hărţuire
„Așa va arăta viitorul. Cu mașini electrice la scară, cafea făcută de roboți și autobuze autonome pe străzile Clujului. Astăzi, viitorul circulă prin Cluj-Napoca, fără șofer, dar cu viziune”, a declarat Emil Boc.
Autobuzul produs de compania turcă Karsan are o autonomie de aproximativ 300 de kilometri și poate transporta până la 25 de pasageri. Viteza maximă pe care o poate atinge este de 25 km/h. Până în prezent, zece astfel de vehicule sunt deja în funcțiune în orașe din Norvegia, Germania, Elveția și Franța.
Cu toate acestea, Emil Boc a precizat că, pentru moment, circulația unui astfel de autobuz pe străzile din România nu este posibilă, din cauza lipsei unui cadru legal care să permită integrarea vehiculelor autonome în rețeaua publică de transport.
Citește și: Stelian Crăciun – condamnat pentru agresiunea împotriva fostului primar Ion Georgescu
0 Comentarii