# Evenimentul se va bucura de participarea unor sportivi de renume, printre care și Corina Ungureanu, campioană mondială la gimnastică. Joi, 21 august, cu începere de la ora 18, restaurantul Star din Budeasa va găzdui balul de caritate „Apa trece, omenia rămâne”, organizat în scopul strângerii de fonduri pentru locuitorii din comuna Bascov, grav afectați de inundațiile de la sfârșitul lunii iulie. Balul de caritate este organizat de Casa de Cultură „Adriana Trandafir”, cu sprijinul autorităților locale din comună, cu aprobarea Prefecturii și a Consiliului Județean Argeș. Reprezentanți ai autorităților publice județene, șefi de instituții, politicieni și oameni de afaceri sunt așteptați la Bascov pentru a ajuta victimele inundațiilor. Potrivit organizatorilor, mai mult de jumătate din primarii din județ au promis că vor fi alături de oamenii care au avut de suferit în urma inundațiilor de la sfârșitul lunii iulie. Mai multe obiecte ce le-au aparținut sportivilor români vor fi donate și scoase la licitație. Printre sportivii care vor fi prezenți la balul de caritate și-a anunțat prezența și fosta campioană mondială de gimnastică Corina Ungureanu, cea care va dona și costumul cu care a câștigat ultima sa medalie de aur la mondiale. Balul de la complexul Star va fi gazda mai multor momente inedite al căror scop principal este strângerea de fonduri pentru locuitorii comunei Bascov. Astfel, o parte din doamnele mediului public argeșean vor defila într-o prezentare de modă a creațiilor vestimentare puse la dispoziție de creatoarea Carmen Rădulescu, iar alți invitați își vor etala talentele artistice, cei prezenți putând licita pentru a-i vedea pe scenă. Edilul de la Bascov, Gheorghe Stancu, mizează pe o strângere de fonduri de 300 de milioane de lei vechi, bani ce vor ajuta familiile afectate de inundații. Cei prezenți la bal vor oferi o demonstrație de generozitate și de umanitate, dovedind astfel că prin donațiile lor sunt alături de oamenii aflați în situații nefericite. Cunoscuta publicistă și animatoare culturală Lavinia Năstase, producătoarea emisiunii „Argeșeni în lume”, de la postul Argeș TV, va fi prezentatoarea balului.
Alex Vlaicu

Cristina Neagu, decorată cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios, în grad de Cavaler
Marea handbalistă Cristina Neagu a fost decorată de preşedintele interimar Ilie Bolojan cu Ordinul...
0 Comentarii