Web Analytics

Primarul Proca de la Berevoeşti, şi fără nevastă, şi fără secretar

de | 23.02.2017 09:24 | Culise

2 BogdanProcaAflat pe picior de divorţ, primarul de la Berevoeşti, Florin Bogdan Proca, e părăsit şi în viaţa profesională. Secretarul Primăriei, Cătălin Vlăducă, a renunţat la post pentru a fi mai aproape de casă (locuieşte în Câmpulung) şi pentru a evita posibile probleme. El a susţinut recent concurs pentru locul vacant de secretar la Schitu Goleşti (acolo unde fostul deţinător al postului, Vasile Miriţă, a fost ales primar al comunei) şi a reuşit să îl obţină. Acum Berevoeştiul a rămas fără secretar şi este greu de crezut că va fi îmbulzeală la un eventual concurs, în condiţiile în care un alt fost secretar al Berevoeştiului, Corneliu Răducu, s-a trezit acuzat într-un dosar la DNA Piteşti, cauză în care fostul primar al comunei, Gigi Fănel Proca, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru complicitate la fraudarea fondurilor europene.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

1 Comentariu

  1. Ceva normal, comuna aia e blestemata.

Ultimele articole