Web Analytics
scris vineri, 16.05.2025

Primarul orașului Sinaia, arestat preventiv. Ce interdicție a încălcat

Primarul orașului Sinaia, arestat preventiv. Ce interdicție a încălcat

Tribunalul Bucureşti a admis, vineri, cererea DNA de arestare preventivă a primarului oraşului Sinaia, Vlad Gheorghe Oprea, după ce acesta ar fi încălcat interdicţiile pe care le avea în cadrul măsurii controlului judiciar. Primarul a fost plasat în luna ianuarie sub control judiciar, într-un dosar în care este cercetat pentru corupţie.

„Admite propunerea parchetului de înlocuire a măsurii controlului judiciar pe cauţiune cu măsura arestării preventive faţă de inculpatul Oprea Vlad Gheorghe. Dispune înlocuirea măsurii controlului judiciar pe cauţiune dispuse faţă de inculpat cu măsura arestării preventive pe o durată de 30 de zile, începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare”, se arată în soluţia instanţei.

DNA a făcut solicitarea pe motiv că edilul ar fi încălcat cu rea-credinţă obligaţia de a nu-şi exercita funcţia. Din 23 ianuarie 2025, procurorii anticorupție au dispus față de inculpat punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, printre obligațiile impuse fiind și interzicerea de a lua legătura cu martorii din dosar și interdicția de a se deplasa la sediul Primăriei Sinaia și de a exercita funcția de primar al orașului Sinaia.

Procurorii susţin că, pe 4 martie şi 13 martie 2025, Vlad Oprea s-a întâlnit, în camera tehnică a unui hotel din Sinaia, cu viceprimarul oraşului, care exercită în prezent atribuţiile de primar.

„În concret, în perioada martie – aprilie, inculpatul Oprea Vlad Gheorghe, deşi se afla sub măsura controlului judiciar pe cauţiune şi avea interdicţia de a exercita funcţia de primar al oraşului Sinaia, în fapt, ar fi exercitat atribuţiile de primar, dând dispoziţii directe viceprimarului oraşului Sinaia în ceea ce priveşte exercitarea atribuţiilor referitoare la relaţia cu Consiliul Local (discuţii cu privire la măsurile necesare pentru pregătirea şi desfăşurarea acestora, propunerile de hotărâre ce ar trebui aprobate sau respinse, pregătirea acestora etc.); exercitarea atribuţiilor referitoare la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale Sinaia (modalitatea în care să se supună dezbaterii în Consiliul Local Sinaia bugetul local) şi exercitarea de atribuţii privind serviciile publice asigurate cetăţenilor, de interes local (gestionarea de către Primăria Sinaia a relaţiei contractuale cu societatea de apă canal în ceea ce priveşte majorarea tarifelor, gestionarea de către Primăria Sinaia a unor terenuri aparţinând primăriei, suspendarea raporturilor de muncă a două angajate, scoaterea la concurs a unor posturi din aparatul administrativ al Primăriei Sinaia etc.)”, susţine DNA într-un comunicat de presă.

Citește și Piedone primește 100.000 de euro daune morale de la statul român pentru condamnarea în dosarul Colectiv

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...