Web Analytics
scris marți, 19.11.2019

Primarul din Teiu, despre localnicul împușcat de polițiști: „Nu și-a urmat tratamentul și a băut”

Un bărbat a fost împușcat în picior după ce s-a opus imobilizării polițiștilor, pe care i-a atacat cu un bici și o șurubelniță/cuțit. S-a întâmplat luni, în comuna Teiu. Bărbatul are 37 de ani, locuiește singur și este cunoscut cu probleme de natură psihică. Totul a început în curtea primăriei din Teiu. Localnicul s-a prezentat sub influența alcoolului și le-ar fi spus primarului și viceprimarului că toată noaptea l-au alergat și că va face ceva. Era călare pe un cal, avea un bici, o șurubelniță și un cuțit asupra sa. Nu a durat mult până a plecat din fața Primăriei și s-a îndreptat spre Mozacu. În trecut, bărbatul a fost de două ori internat la Spitalul de Psihiatrie de la Vedea. Primarul a mers la poliție cu intenția de a-l interna pe bărbat. Ieri dimineață, până să vină la primărie, a pornit drujba și a început să amenințe vecinii. După ce a plecat de la primărie, poliția s-a luat după urma lui. El a plecat spre pădure și, în timpul ăsta, eu am mers pe ulițele adiacente să îl caut. Îi întrebam pe cetățeni de el și vecinii din zona lui spuneau ca i-a amenințat și înjurat, ne-a povestit primarul din Teiu, Florin Dumitru.

Primarul din Teiu, despre localnicul împușcat de polițiști: „Nu și-a urmat tratamentul și a băut”

Bărbatul s-a prezentat agresiv la Primărie în jurul orei 9, dimineața, și a fost prins de polițiști în jurul orei 12. A fost găsit pe un teren arabil, la aproximativ 2 km de sat. Acesta s-a opus și s-a manifestat agresiv, folosind obiectele contondente pe care le avea asupra sa. Unul dintre agenți a fost rănit ușor la față și la mână. În acel moment, localnicul a fost împuşcat în picior.

Bărbatul în cauză nu s-a supus somațiilor, a încercat să fugă și să se opună imobilizării, manifestându-se agresiv față de polițiști, pentru prinderea și imobilizarea acestuia fiind efectuat uz de armă. Cu ocazia imobilizării, a fost efectuat uz de armă asupra bărbatului, ca urmare a faptului că acesta a încercat să folosească împotriva polițiștilor obiecte tăietor înțepătoare pe care le avea asupra sa, se arată într-un comunicat al poliției.

Ulterior, localnicul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, având o rană în coapsă. Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal pentru ultraj, dosarul fiind intrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Topoloveni. Calul bărbatului a fost găsit pe câmp și redat familiei.

„Până să intre în depresia asta, era un băiat foarte cuminte. L-am avut la ajutor social o perioadă. Nu și-a urmat tratamentul și a băut”, a mai povestit primarul. Nu este prima dată când localnicul are un comportament agresiv. Acesta a terorizat mai mulți cetățeni. „Aveam reclamații de la oamenii din zona lui care spuneau că îi înjură. Păcat, era un băiat cuminte până să se despartă de nevastă. Primarul ne-a mai spus că fosta soție a bărbatului a mers la spital să îl vadă după ce bărbatul a fost rănit de polițiști. Acesta are și doi copii. 

În cauză se efectuează verificari, pentru luarea masurilor legale care se impun. Conform Legii 17 din 1996 privind regimul armelor de foc şi al muniţiilor, polițiștii pot efectua uz de armă ,, pentru imobilizarea unei persoane care ameninţă cu comiterea cu violenţă a unei fapte prevăzute de legea penală sau care, după comiterea acesteia, nu se supune imobilizării, somaţiilor sau încearcă să fugă, iar rămânerea acesteia în stare de libertate poate pune în pericol viaţa sau integritatea corporală a persoanelor”, dar și ,, pentru imobilizarea sau reţinerea persoanelor cu privire la care sunt probe ori indicii temeinice că au săvârşit o infracţiune şi care ripostează ori încearcă să riposteze cu arma ori cu alte obiecte care pot pune în pericol viaţa ori integritatea corporală a persoane”, a transmis Biroul de Presă al IPJ Argeș.

 

 

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită