În comuna Căteasca anul școlar a debutat cat se poate de normal, părinții, copiii și cadrele didactice înțelegând necesitatea comasării. A transmis acest lucru edilul-șef al localității, Florian Liviu Năstase, care a adăugat că Primăria face eforturi pentru asigurarea transportului de la/la domiciliu cu microbuze noi. „În prima săptămână am monitorizat zilnic transportul elevilor și am reușit sa îl optimizam de comun acord cu părinții și copiii, ținând cont și de orarele întocmite la cele două școli” – a spus primarul.
În altă ordine de idei, edilul-șef a surprins într-una din zilele trecute și câteva acte de indisciplină din partea… cadrelor didactice. „Dacă din punct de vedere organizatoric ne-am făcut datoria și o vom face în continuare față de școală și elevi, nu putem spune același lucru despre unele cadre didactice, care, în data de 11.09.2025, la ora începerii cursurilor, nu erau prezente în școală, iar a doua zi, pe 12.09.2025, doamna profesor de biologie a intrat pe ușa școlii la 8:47, în condițiile în care cursurile începeau la 8:30. Părinții doresc o altă atitudine a cadrelor didactice față de copiii lor, cu atât mai mult cu cât școlile din Pitești sunt foarte tentante și aproape de comuna noastră” – a transmis primarul Florian Liviu Năstase.

Citește și Începe comasarea școlilor care au sub 500 de elevi
Citește și Drum județean modernizat în Căteasca. Face legătura cu autostrada
0 Comentarii