Web Analytics

„Primarul din Bradu poate să-şi exercite deplin mandatul”

de | 9.03.2017 12:29 | Politica si Administratie

3 01# Prefectul Soare despre depunerea jurământului lui Stroe
În momentul în care a depus jurământul de primar al comunei Bradu, Dan Stroe a fost vârât într-un nou conflict. Viceprimarul Florin Frătică îl acuză de abuz, pe motiv că a depus jurământul de primar ilegal. În apărarea primarului de la Bradu „a sărit” prefectul Cristian Soare care consideră că ceremonia de depunere a jurământului a avut loc în condiţii normale.

„Depunerea jurământului de către primar nu poate fi condiţionată de existenţa unui cvorum de şedinţă a consiliului local, întrucât depunerea jurământului nu este efectiv înscrisă în ordinea de zi a şedinţei, aceasta nefiind o atribuţie din sfera de decizie a Consiliului Local, ce nu poate adopta, în această situaţie, vreo hotărâre. Imaginaţi-vă că un consiliu local ostil primarului, ar bloca la infinit, prin lipsa de cvorum depunerea jurământului în aceste şedinţe; în acest fel primarul nu va putea depune jurământul, iar pe cale de consecinţă nu-şi va putea exercita mandatul cu care a fost învestit de cetăţeni… Din punctul nostru de vedere, ceremonia de depunere a jurământului a avut loc, primarul comunei Bradu putând să-şi exercite deplin mandatul”, a precizat prefectul Cristian Soare.
Întrebat de ce reprezentanţii prefecturii nu au semnat procesul verbal al depunerii jurământului de către Stroe deşi au fost prezenţi la faţa locului, prefectul a precizat că: „Cei doi reprezentanţi ai prefecturii au fost chemaţi la ceremonia de depunere a jurământului la solicitarea primarului. Nu era obligatorie prezenţa lor acolo, deci nu trebuia să semneze nimic. A fost totul legal. Sunt curios cum va contesta dl Florin Frătică această decizie!”.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii