Nemulțumit de colaborările avute cu PDL și Partidul Mișcarea Populară, primarul Ion Dumitrache de la Poiana Lacului a bătut într-un final palma cu PSD. Adică exact cu partidul pe care l-a criticat constant în ultimii ani și pe care l-a considerat întotdeauna drept un adversar ireconciliabil. De cealaltă parte, cooptarea „trofeului” Dumitrache e văzută, pe bună dreptate, de social-democrați ca o adevărată lovitură de imagine și de… voturi. Asta pentru că Poiana Lacului este una dintre cele mai bogate și mai mari comune din județ, cu peste 7.000 de locuitori și investiții mari, în special pe zona petrolieră. Mai mult, 100% dintre gospodăriile locale sunt racordate la reţeaua de apă curentă şi peste 70% dintre acestea au introdusă alimentarea cu gaze de la reţeaua centralizată. Nu în ultimul rând, Ion Dumitrache a fost ales și reales de oamenii din comună de atât de multe ori, încât PSD-iștii au ajuns la concluzia foarte înțeleaptă, de altfel, că e mai bine să-l racoleze decât să-l concureze.
(ELECTRO-CUTARE)

Şmecherie… smart la Publitrans: plăteşti bilet cu cardul, dar nu-ţi mai dă chitanţă
Nu mai e nicio noutate: în autobuzele Publitrans din Pitești se poate plăti călătoria cu cardul...
0 Comentarii