Web Analytics

Primarul de la Dâmbovicioara a câștigat la Înalta Curte războiul cu ANI

de | 4.10.2019 14:35 | Actualitate

Joi, 3 octombrie, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Contencios Administrativ și Fiscal a respins ca nefondat recursul declarat de Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinței nr. 150/F-CONT din 12 iulie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Piteşti. Este vorba despre procesul dintre ANI și primarul de la Dâmbovicioara, care durează din 2015. Edilul de la Dâmbovicioara a fost acuzat de ANI de conflict de interese, din cauză că ar fi acceptat ca transportul deşeurilor menajere din comună să fie realizat de către firma fiului său. Secăreanu s-a apărat prin prezentarea hotărârii Consiliului local prin care se stabilise contractul, precum şi prin dovada faptului că negocierile cu altă firmă de profil n-au avut niciun succes din pricina preţului prea mare practicat de operator. Primarul comunei Dâmbovicioara, Dumitru Secăreanu, a câştigat, un an mai târziu, procesul cu Agenţia Naţională de Integritate care îl declarase incompatibil, la Curtea de Apel Piteşti iar sentinţa a fost atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fără succes. Dumitru Secăreanu a fost apărat, încă de la început, de maestrul Nicolae Zărnescu, din cadrul Baroului Argeș.

Articol scris de Alina Crangeanu

Distribuie!

0 Comentarii