De când este primar al Câmpulungului, Călin Andrei s-a confruntat şi cu situaţii mai neobişnuite, nelipsind din mandate nici intimidările sub diverse aspecte. Prima dată i s-au transmis ameninţări cu moartea într-un caz de reconstituire a dreptului de proprietate, iar recent au revenit atenţionările asupra vieţii primarului. Călin Andrei spune că ameninţarea este una în scris, anonimă, şi este motivată prin situaţia în care se află cele două parcuri din municipiu afectate de întârziate lucrări de reabilitare: „Nu mă sperii eu de aşa ceva, deşi e o ameninţare concretă, nu o iau eu aşa în serios”, spune primarul Andrei, „dar cred că aici e vorba de instigare. Parcă cineva nu doreşte finalizarea proiectului, tot timpul apar dezinformări cu privire la acesta, iar oamenii cred tot ceea ce li se spune. Tocmai de aceea nu aş vrea să cred că astfel de zvonuri pot avea consecinţe de maniera ameninţărilor cu moartea”.
C.I.B.




0 Comentarii