Web Analytics

Primarul comunei Căldăraru, declarat incompatibil de ANI

de | 29.03.2017 07:36 | Politica si Administratie

ricanuionutcaldararu

Primarul comunei Căldăraru, Ionuţ Rîcanu, a fost declarat incompatibil de către Agenţia Naţională de Integritate.

Printr-un comunicat emis miercuri, Agenţia Națională de Integritate informează că a constatat starea de incompatibilitate, existența conflictului de interese de natură administrativă, precum şi indicii privind existența conflictului de interese de natură penală în cazul a 19 foști și actuali aleși locali. Printre aceştia se numără şi primarul comunei argeşene Căldăraru, Ionuţ Rîcanu. Între 2012 – 2016, acesta a fost viceprimar al localităţii.
Agenţia Naţională de Integritate îl acuză pe edil că, în perioada 12 iulie 2012 – 26 aprilie 2016, a deținut simultan funcția de viceprimar și calitatea de comerciant persoană fizică (titular al „Rîcanu D. Ionuţ Întreprindere Individuală”), încălcând astfel prevederile legale ale art. 87, alin. (1), lit g) și ale art. 91, alin. (3), teza I din Legea nr. 161/2003.
Potrivit art. 87, alin. (1) lit. d) și g) din Legea nr. 161/2003, „Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu […] lit.d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice, […] lit.g) calitatea de comerciant persoană fizică”.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii