Web Analytics
scris joi, 18.02.2016

Primăria Bascov a angajat la asistenţă socială o persoană care a crescut la casa de copii

În urma unui concurs organizat de Primăria Bascov pentru Direcția de asistență socială din cadrul instituției a fost angajat cu forme legale Valeriu Tudorel Ciubotariu. Ceea ce iese în evidență și este absolut lăudabil este faptul că persoana în cauză a crescut la casa de copii. Acesta a urmat cursurile de specialitate și a hotărât să se angajeze chiar la Primăria Bascov. De reținut că Valeriu a impresionat comisia de angajare, iar lucrarea prezentată a fost una foarte bună.
„Am avut un concurs la Direcția pentru asistență socială din cadrul Primăriei Bascov, ne-a declarat primarul Gheorghe Stancu (foto). În primă fază au depus dosarul trei persoane. În ziua concursului o persoană nu s-a mai prezentat, iar o altă persoană care s-a prezentat nu a avut buletinul și nu a intrat în concurs. Motiv pentru care la acest concurs a participat în urmă cu aproximativ o lună de zile o persoană care, sincer vă spun, părea la prima vedere că nu are nicio șansă. Însă până la urmă a uimit comisia pentru că a avut o lucrare excelentă. Am aflat după aceea că persoana respectivă a fost crescută la casa de copii. Este o persoană foarte cuminte, o persoană care își face treaba, un băiat extraordinar. Este vorba de Valeriu Tudorel Ciubotariu”. M.I.

Primăria Bascov a angajat la asistenţă socială o persoană care a crescut la casa de copii

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...