”Însemnare a călătoriei mele (1826)” este prima carte românească de călătorii care a fost publicată de boierul Constantin Radovici din Golești, în anul 1826, la tipografia Universității din Buda, în limba română, cu caractere chirilice. În cele ce urmează vă prezentăm dedicația către cititori, introducerea și cuprinsul cărții, lista orașelor și a locurilor remarcabile pe care le-a văzut cărturarul argeșean.

Limba română folosită de Dinicu Golescu, impresionantă prin încercarea de abstractizare fără exces de neologisme

Dinicu Golescu face acest gest îndemnat de credința că lucrurile bune și folositoare pe care le-a văzut în călătoriile sale trebuie cunoscute și românilor, spre ridicarea nivelului lor de viață. Despre fericirea norodului vorbise cu câțiva ani mai devreme și Tudor Vladimirescu.

Limba română de la începutul secolului al XIX-lea folosită de Dinicu Golescu este impresionantă prin încercarea de abstractizare fără exces de neologisme, iar moștenirea sa, o întreagă familie de revoluționari pașoptiști care au contribuit la modernizarea națiunii române, la Unirea Principatelor și la cultivarea democrației și a drepturilor democratice în România. Vă prezentăm, așadar, dedicația către cititori, introducerea și cuprinsul cărții, lista orașelor și a locurilor remarcabile pe care le-a văzut.
Cartea originală poate fi văzută în cadrul expoziției temporare ”Carte veche în biblioteca Arhivelor Naționale” la sediul Muzeului Național al Literaturii Române, Calea Griviței 64-66, în perioada 13-29 mai 2022.

Citește și Satul românesc în perioada interbelică

”La noi nu s-au văzut o acest feliu de carte, nici de acea cari au putut să scrie și mai multe și mai bine”

”Însemnare a călătorii ce am făcut eu, Constantin Golescu, coprinzătoare de câte orașe am văzut, și între acele orice vrednic de însemnare, cum și prin sate, sau pre drumuri orice deosebit lucru am văzut.
Așișderea și deosibirea neamurilor, și a călătorilor cum și apele și poștele și […] și faptă bună am văzut spre folosul nații meale am însemnat arătând și urmărind ceale reale ce cunosc că să urmă în patria noastră, carele nelipsind, hotărât, nici noi cinste, nici norodul fericire nu putem dobândi.

Cătră cititor
De este slobod acela ce umblând prin casele altora să vază și să gândească la a sa; slobod au fost și mie, în toată călătoria, ce să coprinde întru această cărticică, să gândesc nu la casa, ci la Patria mea, la care cine nu gândeaște nici face pentru dânsa orice bine, poate n-are nici casă, și de are, o lasă.
Și de este silită fireaște în om pohta a avea orce lucru bun veade la altu, și făr’de a-l hrăpi cumva de la acela, să să silească de nu îl are să-l câștige, iar de îl are rău să-l prefacă în bun; nu poate nimeni drept judecând să mă dojenească, căci în toate pasurile meale nu am putut după orice vedeare să nu îmi întorc către dânsa ochii minții.

Pre aceaste vedeari și gândurile ce îm ațâță în suflet întâmpinare lor am socotit ca prin tipar să le comunec doriților miei compatrioți, îmboldit spre aceasta mai mult de rușine. Căci în biblioticile ce am văzut, poate cineva să încarce cară de cărți coprinzătoare de călătorii făcute de Evropei nu numai prin India și prin China și prin alte țări și ostroave mai depărtate, și puțin cunoscute; ci încă și prin țările ceale mai apropiete. Iar la noi nu s-au văzut o acest feliu de carte, nici de acea cari au putut să scrie și mai multe și mai bine.
Înfrenat de cunoștiința micșoririi meale în științe, și ascultări întru învățături, nu am fi îndrăznit niciodată să apuc condeiul. Dar cum puteam, ochi având, să nu văz, văzând, să nu iau aminte, luând aminte, să nu aseamăn, asemănând să nu judec binele și să nu pohtesc a-l face arătat compatrioților miei. Și cum puteam să nu însămnez ceale văzute deacă în toată călătoria, și în privința lucrurilor celea mai multe vreadnice de văzut, întovărășit de mulți oameni dintr-alte neamuri, îi vedeam pre toți însemnând și culegând binele ca să-l facă cunoscut celor de un neam cu ei”.

Citește și Expoziţie inedită despre litoralul românesc în perioada interbelică

Cine a fost Dinicu Golescu

Constantin Golescu (cunoscut sub numele de Dinicu Golescu, 1777-1830) a fost un boier și cărturar român, fiu al marelui ban din Țara Românească Radu Golescu și al Zoiței Florescu. Tatăl său a fost Radu (Răducanu) Golescu, mare ban. Mama sa, Zoița Florescu, era fiica lui Constantin Florescu. Dinicu (Constantin) Golescu a fost cel mai mic din patru frați, trei fii și o fiică: Nicolae, Gheorghe, Ana, căsătorită cu banul Mihai Racoviță, Constantin (Dinicu).

Dinicu Golescu s-a căsătorit cu Zoe Farfara în 1804, fiica lui Alexandru Farfara. Din această căsătorie s-au născut Ana Golescu (1805-1878), căsătorită cu Alexandru Racoviță, Ștefan (1809-1874), Nicolae (1810-1877), Radu Golescu (1814-1882) și Alexandru (1818-1873), după cum rezultă din datele însemnate pe pietrele funerare de la Golești.

Citește și Chişinăul interbelic, evocat la Biblioteca Judeţeană Argeş