Prețurile petrolului au crescut cu peste 1 dolar pe baril, joi, continuându-și creșterea din sesiunea anterioară, după ce Statele Unite au impus sancțiuni companiilor petroliere ruse Rosneft și Lukoil, din cauza războiului din Ucraina.
Contractele futures pentru țițeiul Brent au crescut cu 1,76 dolari, sau 2,81%, la 64,35 dolari la ora 00:41 GMT (3:41, ora României), iar contractele futures pentru țițeiul West Texas Intermediate din SUA au crescut cu 1,68 dolari, sau 2,87%, la 60,18 dolari, relatează Reuters, preluat de news.ro.
Citește și: Argeș. Percheziții într-un dosar de delapidare. Peste 200.000 lei prejudiciu
SUA au declarat că sunt pregătite să ia măsuri suplimentare, solicitând Moscovei să accepte imediat un armistițiu în războiul din Ucraina. Președintele SUA, Donald Trump, nu a impus anterior sancțiuni Rusiei pentru război, bazându-se în schimb pe măsuri comerciale.
„Având în vedere refuzul președintelui Putin de a pune capăt acestui război fără sens, Trezoreria sancționează cele mai mari două companii petroliere din Rusia care finanțează mașinăria de război a Kremlinului”, a anunțat secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, într-un comunicat. „Încurajăm aliații noștri să ni se alăture și să adere la aceste sancțiuni”, îndeamnă Bessent.
0 Comentarii