# Consilierii au votat achiziţia, însă care vor fi consecinţele? # Trei milioane de euro, atât cer moștenitorii, prin vocea preotului Nicolae Brânzea, legatar testamentar al Eleonorei Brătianu, în schimbul cedării domeniului de la Ștefănești # Ministerul Culturii a refuzat deja să achiziționeze Vila Florica pe motiv că prețul e prea mare și oricum nu are fonduri disponibile pentru o asemenea investiție.
De la începutul anului trecut, de când moştenitorii familiei Brătianu au intrat în posesia Vilei Florica, Ministerul Culturii şi Consiliul Judeţean Argeş au tot căutat soluţii pentru a cumpăra această clădire de patrimoniu ce adăposteşte astăzi Centrul de Cultură I.C. Brătianu. Discuţiile inițiale vizau un parteneriat între Minister şi CJ Argeş, urmând ca fiecare dintre cei doi parteneri să plătească jumătate din valoarea despăgubirilor, altfel destul de piperate, solicitate de urmaşii ilustrei familii liberale pe de o parte, și de preotul Nicolae Brânzea, pe de alta, în calitate de legatar testamentar al defunctei Eleonora (Oana) Brătianu. Recent, Ministerul Culturii a anunţat că nu poate achiziţiona Vila Florica fiindcă nu dispune de fondurile necesare. Aşa că CJ Argeş va trebui să analizeze dacă merită să cumpere singură Vila Florica, în contextul în care proprietarii, prin vocea preotului Brânzea, cer exorbitanta sumă de 3 milioane de euro.
Proprietarii nu lasă deloc la preţ: 3 milioane de euro, ca și anul trecut
O primă negociere între Consiliul Judeţean şi proprietarii conacului s-a desfăşurat luni la sediul Consiliului Judeţean. Înainte de această negociere, preotul Nicolae Brânzea (foto), actual preşedinte al Senatului Universităţii Piteşti, în calitate de legatar testamentar al defunctei Eleonora (Oana) Brătianu ne-a declarat: „Este vorba de o întâlnire în baza unei solicitări depuse de toţi moştenitorii, în ideea de achiziţionare a vilei de către Consiliul Judeţean Argeş şi de a rămâne acolo Centrul de Cultură I.C. Brătianu. Acest demers se realizează în urma faptului că Ministerul Culturii, către care s-au adresat proprietarii ca primă instituţie de nivel central, şi-a declinat către autoritatea locală dreptul de preemţiune asupra clădirii. În baza acestei adrese am înştiinţat Consiliul Judeţean Argeş şi urmează să avem o întâlnire cu reprezentanţii săi. Probabil că Ministerul Culturii nu are la ora actuală fonduri la buget pentru a-şi exercita dreptul de preemţiune asupra Vilei Florica”, ne-a precizat Nicolae Brânzea. Acesta mai spune că suma cerută de proprietari pentru fosta reşedinţă a familiei Brătianu a rămas neschimbată, adică 3 milioane de euro, ca anul trecut. O sumă exorbitantă, de altfel. „Suma în sine va fi stabilită de un evaluator printr-o evaluare. A rămas aceeaşi sumă, pentru că nu s-a declanşat evaluarea, în condiţiile în care Ministerul Culturii nu şi-a exercitat dreptul de preemţiune”, a explicat preotul Brânzea.
De două ori mai mult decât cel mai important proiect în domeniul schiabil din Argeș
Ca ordin de mărime, partea de bani pe care trebuie să o pună, de exemplu, Consiliul Județean, ca și co-finanțare în proiectul vital al pârtiilor de schi de la Molivișu, e de 70 miliarde lei vechi, adică aproape 1,6 milioane de euro. Prin comparație, preotul Nicolae Brânzea și asociații săi- Despina Leither Brătianu, Ana Maria Schaffer, Maria Ioana Missirliu, Michele Missirliu şi Alexandru Missirliu- cer dublul acestei sume, în contextul în care Vila Florica nu se compară nici pe departe ca potențial turistic și oportunitate de investiții cu Stațiunea Molivișu, din zona Vidraru-Transfăgărășan, care va pune practic nordul Argeșului pe harta sporturilor de iarnă din România.
O vilă de protocol a lui Ceaușescu costă cu 1 milion euro mai puțin
Însă prețul cerut de popa Brânzea și ceilalți moștenitori ai Brătienilor pentru Vila Florica este unul foarte mare comparativ și cu prețurile cerute pentru obiective turistice similare din țară și de peste hotare. Spre exemplu, una dintre vilele de protocol ale lui Nicolae Ceauşescu a fost scoasă la vânzare pentru o sumă mult mai mică decât cea pe care o cer acum moştenitorii Brătienilor pe conacul de la Ştefăneşti. În fiecare an, Elena şi Nicolae Ceauşescu, împreună cu apropiaţii lor, mergeau să se relaxeze pe domeniul de la Bucium, judeţul Iaşi. După revoluţie, reşedinţa soţilor Ceauşescu a intrat în proprietatea Consiliului Judeţean Iaşi, care a transformat-o în locuinţă de protocol. Recent, domeniul de la Bucium, cuprinzând un hectar de teren, peste 1.000 de metri pătraţi de suprafaţă construită, anexe şi popicărie, a fost scos la vânzare pe platformele de publicitate online pentru suma de 2 milioane de euro. Sigur, veți spune că Ceaușescu a fost un dictator și nu se compară cu Brătienii, care au fost întemeietori de țară! Numai că o investiție se judecă și în termeni de eficiență, respectiv de amortizare a ei. Ca să nu mai vorbim de faptul că, în cazul de față, CJ Iași vinde un activ care nu produce bani, nu cumpără unul aflat în aceeași situație, cum i se cere CJ Argeș să facă.
3 milioane euro e preţul unei vile în Malibu
Cu suma de 3 milioane de euro cerută de proprietarii conacului de la Ştefăneşti se poate achiziţiona, spre exemplu, o superbă vilă în Malibu, cu suprafaţa de 300 mp, 4 dormitoare, plus vedere spre Oceanul Pacific.
20 de castele din Franţa au preţuri sub 3 milioane de euro
Faptul că nu mai puţin de 20 de castele din Franţa au preţuri sub 3 milioane de euro este un alt exemplu că despăgubirile cerute de urmaşii familiei Brătianu sunt uriaşe şi nejustificate. Un castel din Aquitania (foto) cu trei etaje, încălzire prin podea, dormitoare spaţioase, apartamente pentru oaspeţi, sală de gimnastică şi piscină, situat pe un domeniu de 16 hectare, e scos la vânzare pe platformele de publicitate online pentru doar 2,2 milioane de euro. Un alt castel din regiunea Touraine, construit în stil renascentist, având 1200 mp şi trei etaje, 12 dormitoare şi 6 băi, plus un domeniu de 17 hectare în jurul său, costă 2,8 milioane de euro.
Moştenitorii Brătienilor şi exemplul castelului Bran
Ca o concluzie și o sugestie, dacă ne este permis, având în vedere că este criză și bugetul județului nu permite investiții costisitoare doar ca să-i îmbogățească pe preotul Brânzea&comp, moștenitorii Brătienilor pot urma exemplul de succes al celor care au revendicat castelul Bran. Și aceștia din urmă au cerut o sumă considerată foarte mare de statul român, care i-a refuzat, apoi n-au avut încotro și au fost nevoiți să-și administreze singuri moștenirea. Au investit și ceva bani de pornire, e adevărat, numai că acum au ajuns în situația de a culege roadele. Afluxul de turiști este în continuă creștere, iar profitul pe măsură. Vă ține cureaua să procedați la fel, distinselor doamne și distinși moștenitori ai familiei Brătianu? Sau n-aveți bani și tot banii de la bugetul statutului sunt mai la îndemână?
Material realizat de Iustina HARCO-BURCEA



























0 Comentarii