Web Analytics
scris miercuri, 07.06.2023

PRESShub. Câte ore muncește, de fapt, un profesor și cât câștigă

Cadrele didactice au intrat în cea de a treia săptămână de grevă generală, iar reacții de tipul „ce mai vor și profesorii, că oricum câștigă bani din meditații” sunt tot mai prezente în spațiul public, în condițiile în care anul școlar trebuia să se încheie, iar examenele naționale, Evaluarea și Bacalaureatul, cel mai probabil se vor amâna.

PRESShub. Câte ore muncește, de fapt, un profesor și cât câștigă

Citește și: PRESShub. Cum vede școala un profesor care nu dă meditații: „Nu poți preda eficient, dacă te gândești ce mănânci mâine”

Cât de adevărată sau de falsă este această afirmație? Cât câștigă un profesor din salariu și cât din meditații?

PRESShub a discutat cu Anda-Irina Sturza, profesor de Filosofie și Logică la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București, despre câte ore muncește, de fapt, un profesor, ce salariu câștigă fiecare și cum se poate face reforma învățământului.

Anda-Irina Sturza: Să începem prin a spune că meditații nu fac decât o minoritate dintre colegii mei. Sunt doar anumite discipline la care există cerere pentru meditații. Apoi, n-ar trebui să gândim, cred, doar la nivelul Bucureștiului sau al marilor orașe. Ar trebui să ne gândim și la copiii de la țară, câți copii de la țară își permit să facă meditații și câți profesori de la țară au meditații? Desigur că este o întrebare retorică.

Referitor la cât se câștigă, trebuie să ținem cont de faptul că meditațiile sunt practic un al doilea job, pe care îl au unii profesori după orele de la școală.

Cel puțin din ce cunosc eu, oamenii au PFA, nu încalcă nimeni legea. E un al doilea job care mănâncă foarte mult timp. Colegii mei au meditații sâmbăta, duminica și toate după-amiezele pline. Practic numai asta fac.

Și fac asta pentru că nu le ajung banii pe care îi obțin la job-ul principal, care este cel de profesor.

Nimeni nu-și dorește să dea meditații, pentru că toți ne dorim, cel puțin aici, la „Lazăr”, vă garantez că toți ne dorim să facem ore bune.

Ca să facem acele ore bune, investim timp, avem nevoie să le pregătim. Unii oamenii au, într-adevăr, această impresie că noi muncim doar orele cât stăm la școală, ceea ce este fals.

Cât muncește, de fapt, un profesor și de ce este important ca toate cadrele didactice să fie bine plătite? Încă există în spațiu public argumente de tipul: cadrele didactice au vacanță trei luni pe an.

Da, cunosc acest argument și mă izbesc de el de 13 ani, de când sunt în învățământ. Pe undeva, înțeleg că lumea care nu lucrează în sistem nu știe ce presupune asta.

Ca să vă răspund punctual, în norma unui profesor sunt 18 ore de predare, iar restul până la 40 de ore pe săptămână sunt de pregătire a lecțiilor, pentru că nu pot să mă duc la clasă și să mă prezint cu ce îmi amintesc eu din facultate.

(Articol preluat. Citește mai departe pe presshub.ro.)

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită