Locatarii unui bloc din Pitești au rămas înmărmuriți să afle că, în Săptămâna Mare, vecinul lor, Doru, și-a pus capăt zilelor. Mai mulți polițiști și cadre medicale au ajuns la locuința din cartierul Trivale a omului care a ales să săvârșească un păcat atât de mare într-o perioadă în care credincioșii așteaptă Învierea ca pe cea mai mare promisiune a nemuririi.
Iar motivul pentru care Doru și-a pus ștreangul de gât i-a înfiorat și mai mult: pentru că aveau datorii mari la întreținere, atât ei, cât și locatarii unui alt bloc, parte a aceleiași asociații, care au intentat proces și au făcut plângeri cu privire la dispariția a peste un miliard din conturile asociației.
Iar pentru că facturile nu au fost plătite, furnizorii au oprit apa fix în săptămâna în care era nevoie mai mult pentru curățenia de Paște, pentru gătit și pentru vopsitul ouălor. Șocați, oamenii cred că nu președintele, ci administratorul angajat de asociație ar fi de vină și ar trebui să fie luat la întrebări de autorități.
(ELECTRO-CUTARE)
Citește și Sentinţă definitivă! Vânător repus în drepturi după ce a fost exclus din AJVPS
0 Comentarii