# S-au mutat banii dintr-un buzunar în altul # # Mai pe românește, Carmen Nicolescu a îmbinat plăcutul cu utilul și a folosit propria agenţie de turism – Activ Eventuria – în proiectul finanţat de Consiliul Judeţean cu 300 de milioane lei vechi
Revenim asupra unui alt caz de finanţare nerambursabilă din bugetul judeţean cu mari semne de întrebare. Este vorba despre proiectul „Educaţie prin aventură” al Asociaţiei Youth and Future, finanţat de Consiliul Judeţean Argeş, în 2014, cu suma de 300 de milioane lei vechi. Am luat legătura cu preşedintele ONG-ului respectiv, lect. univ. Carmen Nicolescu, pentru a afla ce utilitate a avut acest proiect pentru judeţul Argeş și de ce titlul său – „Educaţie prin aventură” – seamănă izbitor cu denumirea unui alt proiect finanțat generos de CJ și care s-a concretizat tot în excursii, cel al Asociaţiei Studenţilor UPit – „Educaţie prin cultură”. Concret, am vrut să aflăm de la doamna Carmen Nicolescu pe ce au fost cheltuiţi banii Consiliului Judeţean. Dincolo de faptul că nu ne-a explicat în ce mod a fost Argeşul promovat, doamna Nicolescu ne-a repetat aproape obsesiv că ONG-ul pe care îl conduce nu a avut absolut nicio legătură cu proiectul studenţilor Universității din Pitești. A început prin a se arăta deranjată de faptul că numele său a fost asociat în Jurnalul de Argeș cu numele unor persoane controversate din Piteşti (cu Cornel Penescu, având în vedere că este semnatara recomandărilor pe care le-a dat cărților pe care fostul patron de la PIC le-a scris în penitenciar) şi a sfârşit prin a ne recunoaște că agenţia de turism pe care o deţine, Activ Eventuria, s-a ocupat de deplasările participanţilor la proiect.
Judeţul Braşov, promovat pe banii Consiliului Judeţean Argeş
Potrivit contractului de finanţare încheiat între Asociaţia Youth and Future şi Consiliul Judeţean Argeş, valoarea totală a proiectului a fost de 426 de milioane lei vechi. Finanţarea CJ a fost de 30.000 lei, contribuţia proprie a ONG-ului – 1.400 lei, în timp ce restul de 11.200 lei au reprezentat finanţări din alte surse, fără ca acestea să fie specificate în contract. Cu aceşti bani a fost organizată la Bughea de Sus, în perioada iulie-august 2014, o tabără de dezvoltare personală, lingvistică şi educaţională la care ar fi participat în jur de 50 de copii din diferite colţuri ale judeţului Argeş, alături de tineri din Franţa. Potrivit preşedintelui ONG-ului, Carmen Nicolescu, proiectul ar fi vizat un schimb de experienţă cu tinerii francezi, însă cu banii primiţi de la CJ Argeş ar fi fost finanţate doar activităţile desfăşurate în România. Concret, copiii români şi cei francezi ar fi participat împreună la activităţile organizate la Bughea de Sus, ar fi vizitat parcul de aventură de la Braşov şi Castelul Bran, excursie al cărei obiectiv ar fi fost „cunoaşterea de către francezi a istoriei şi culturii românilor”, după cum ne-a declarat dna Nicolescu. Aşa se face că finanţarea nerambursabilă de la bugetul judeţean a fost folosită mai mult pentru promovarea judeţului Braşov, ţinând cont că 1.500 lei din contribuţia CJ au fost folosiţi pentru transport, 27.500 lei pentru cazare şi masă, iar 1.000 lei pentru plata biletelor de acces în parcul de aventură de la Braşov şi organizarea unor conferinţe.
„Agenţia de turism le-a luat bilete românilor, care au contribuit cu banii lor proprii la deplasarea în Franţa”
Contactată telefonic de Jurnalul de Argeş, preşedinta Asociaţiei „Youth and Future”, lect.univ. Carmen Nicolescu, a declarat că nu a fost implicată în proiectul finanţat de Consiliul Judeţean Argeş cu 30.000 de lei. „Nu eu am aplicat pentru acest proiect, ci dl profesor Daniel Roşu de la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport. Eu mă ocup doar de proiecte externe. Nu fac proiecte cu Consiliul Judeţean, cu copiii şi cu tinerii. Iar acest proiect a avut beneficii, în sensul că tinerii au participat la activităţi educaţionale în aer liber. Asta este o directivă a Comisiei Europene”, ne-a spus Carmen Nicolescu. Căreia i-am solicitat şi un punct de vedere legat de asemănarea izbitoare a denumirii „Educaţie prin aventură” cu titlul proiectului Asociaţiei Studenţilor UPit – „Educaţie prin cultură”. „Noi nu avem treabă cu proiectele finanţate studenţilor, ce am văzut că scrieţi pe acolo, nu ştiu ce excursii. Dl Roşu a făcut un proiect pentru tineri. Nu are legătură cu Universitatea, nu are legătură cu studenţii. Nu suntem parteneri cu nimeni”, ne-a comunicat preşedinta ONG-ului „Youth and Future”. Aceasta nu ne-a putut spune cu exactitate câţi tineri francezi au participat la proiect, însă ne-a explicat că „deplasarea tinerilor din Franţa s-a realizat pe banii lor pentru că a fost făcută în virtutea parteneriatului Argeş-Savoia, nu a fost finanţată din niciun ban public”. În final, am întrebat-o pe Carmen Nicolescu dacă nu cumva tinerii francezi au venit în România prin intermediul agenţiei de turism pe care domnia sa o deţine, Activ Eventuria. Iniţial, ne-a infirmat faptul că agenţia ar avea o legătură cu proiectul derulat de ONG-ul „Youth and Future”. Câteva secunde mai târziu, doamna Nicolescu ne-a dezvăluit că prin Activ Eventuria ar fi fost achiziţionate biletele de avion ale tinerilor români care au mers în Franţa, în baza aceluiaşi proiect. Apoi, dându-şi probabil seama de gravitatea situaţiei, a încercat să dreagă busuiocul, cum că respectiva călătorie nu s-ar fi făcut pe banii Consiliului Judeţean. În privinţa provenienţei banilor din care au fost achiziţionate biletele de avion, Carmen Nicolescu se contrazice singură, ba au fost cumpărate din fondurile ONG-ului, ba din banii proprii ai participanţilor: „N-are legătură nimic cu agenţia de turism. Agenţia de turism le-a luat bilete românilor, care au contribuit cu banii lor proprii la deplasarea lor în Franţa, că şi ei au trebuit să-şi plătească. Dacă vă uitaţi pe raportul de finanţare al profesorului Roşu, veţi vedea că are două părţi. Are partea de finanţare de la Consiliul Judeţean şi contribuţia asociaţiei. Contribuţia asociaţiei a fost pentru deplasarea românilor în Franţa. Şi-au luat oamenii bilete, au venit şi asta a fost contribuţia lor. Dar n-are nicio legătură. Nu mai interpretaţi lucrurile tendenţios, vă rog frumos!”.
Iustina Harco-Burcea
0 Comentarii