Dacă nu au putut merge în munţi, deoarece aveau datoria de a-i păstori pe credincioşi, preoţii ortodocşi i-au ajutat pe cei care luptau în mişcarea de rezistenţă anticomunistă cu găzduire, medicamente, hrană, diverse lucruri, dar, poate cel mai important, cu rugăciunea, la spovedanie şi împărtăşanie. Unul dintre aceşti preoţi este Gheorghe Cârstoiu, din Sălătrucelu, județul Argeş.
A creat o legătură între grupul de rezistenţă Dumitru Apostol şi cel din munţii Vâlcei
Gheorghe Cârstoiu s-a născut la 23 februarie 1911, într-o familie de agricultori din localitatea Jiblea, județul Argeş. După absolvirea Facultăţii de Teologie din Bucureşti, tânărul Cârstoiu a urmat calea preoţiei, ajungând să slujească la Sălătrucelu. Începând cu 1948, alături de alţi localnici şi preoţi argeşeni, părintele Cârstoiu i-a ajutat cu găzduire, în mai multe rânduri, cu hrană şi cu medicamente pe cei care luptau în munţi, în grupul de rezistenţă anticomunistă condus de avocatul Dumitru Apostol din Şuici. Tot el a fost cel care a creat o legătură între grupul de rezistenţă Dumitru Apostol şi cel din munţii Vâlcei. Numai că, în primăvara anului 1949, Securitatea a trecut la o amplă operaţiune de lichidare a grupului de rezistenţă, părintele Cârstoiu fiind arestat la 9 mai. Câteva zile mai târziu au fost arestaţi şi membrii grupului de rezistenţă. Potrivit documentelor fostei Securităţi, părintele Cârstoiu nu a fost condamnat, ci, după o detenţie prelungită la Securitatea din Piteşti, a primit o condamnare administrativă în colonie de muncă pentru 48 de luni. La expirarea pedepsei a primit un alt termen administrativ pentru colonia de muncă, apoi i s-a fixat un domiciliu obligatoriu în Bărăgan, la Dâlga (1954-1957).
Patriarhul Iustinian a încercat eliberarea preotului Cârstoiu
Cu toate încercările patriarhului Justinian, din 1958, pentru a obţine eliberarea părintelui Cârstoiu, Securitatea i-a dat o altă detenţie administrativă pentru lagăr de muncă, pe o perioadă 36 de luni. În 1961, comisia Ministerului de Interne a propus eliberarea părintelui Cârstoiu, dar generalul Pintilie, şeful Securităţii, a dispus trimiterea acestuia în lagăr de muncă pentru alte 36 de luni. A prestat muncă obligatorie la Valea Neagră (1952), Peninsula (1952-1953), Borzeşti (1953), Oneşti (1954), Periprava (1959 şi 1963). A fost eliberat la 8 mai 1964 din lagărul de muncă de la Periprava. La eliberare, organele de Securitate au aprobat reîncadrarea părintelui Cârstoiu în preoţie, cu precizarea că ”nu poate fi plasat în comuna unde lucra la data arestării”.
Cine au fost partizanii de la Șuici
Grupul partizanilor de pe valea Topologului, între munţii Coziei şi munţii Ghiţu, la nord de Sălătruc, a fost constituit de profesorul Dumitru Apostol. Mai este cunoscut şi sub denumirea de partizanii de la Șuici, de unde erau câţiva dintre componenţii grupului şi unde, de asemenea, aveau bordei pentru ascunzătoare şi aprovizionare. Trădător a fost fotbalistul Ciobănea, infiltrat în grup. Căpitanul Cârnu Ion de la Securitatea din Piteşti a pornit pe urmele acestor partizani. Au avut loc ciocniri şi au murit în luptă: Sâia Nicolae (ţăran), Ghelmeci Ştefan (inspector şcolar din comuna Mozăceni), Ştefănescu Gheorghe (din Miroşi), Donescu Nicolae (preot din Șuici), Gheorghe Dorobanţu, învăţător ucis în Șuici, Dumitraşcu Grigore (învăţător din Șuici, mort în temniţă din cauza torturilor). Arestat, Dumitru Apostol a fost torturat îngrozitor de călăul Cârnu. În procesul care s-a judecat la Craiova i s-au dat 25 ani muncă silnică şi a fost trimis să execute pedeapsa la Piteşti. Revoltat că nu l-au condamnat la moarte, Cârnu l-a scos din închisoare şi l-a dus pe Dumitru Apostol la primăria din comuna Șuici. Seara, pe la ora 22, a fost scos şi dus la circa 50 metri de pod, spunându-i că este liber să meargă acasă. De la spate, plutonierul de Securitate Ciofrângeanu Gheorghe a descărcat pistolul în el. A fost înmormântat în comună, sub supravegherea Securităţii.
Despre asasinarea șefului partizanilor de la Șuici
Nicolae Diaconescu, grupul Dumitru Apostol: ”Din ’48, din ordinul Comandamentului, am luat legătura cu grupul de la Nucşoara prin colonelul Arsenescu… M-am dus la grup şi cine m-a primit?! M-a primit tocmai prietenul meu bun care era de vârstă cu mine, Moldoveanu Ion, dar nu mi-a spus niciun cuvânt că eu sunt bănuit că sunt trădător. Nu mi-a trecut prin minte, dar când am ajuns la grup am văzut că toţi sunt puţin cam rezervaţi… Eu, foarte supărat pentru că am putut fi acuzat de trădare, le-am spus că plec de la grup. M-a oprit nea Mitică Apostol, m-a oprit şi mi-a zis: «Hai, băi, păi dacă tu oi pleca, ce se întâmplă?!… în loc să sporim la număr…» Zic: «Da, să sporim la număr, dar nu cu dă-i cu musca pe căciulă care să stea în pădure; noi avem nevoie de oameni liberi care să ne ştie, să ne aprovizioneze şi să ne informeze. Asta este, informaţia şi alimentele sunt două lucruri absolut necesare!» În discuţiile astea, în sfârşit, a început, în iunie [1948] cred, a venit ordin de la Comandament – aşa ne-a spus nea Mitică, el era omul de legătură cu Comandamentul – a zis să ne luăm legătura cu Câmpulungul… Am plecat la Câmpulung cu grupul, am mers acolo, am luat legătura cu Arsenescu, el ne-a spus să nu îi zicem pe nume, să îi zicem Comandirul… Eram 16 care eram la pădure… Când am depistat grupul, în mamelonul acesta al Clocoticiului, au concentrat trei divizii de armată şi au înconjurat pe trei cercuri mamelonul ăsta, din Valea Oltului până în Valea Topologului, şi pe urmă au tot început să strângă cercurile, să le strângă, să se apropie de vârf, adică să limiteze treptat-treptat, toată suprafaţa unde s-ar putea să…
Cu toate astea, printre soldaţi să ştiţi că au scăpat din cursă… Încercuirea a fost în ’49… În 1950, în iarna lui ’50 spre ’51, Apostol a fost adus în comuna Şuici, la Primărie, cu tot bagajul pe care îl avea. Prima dată eu am fost informat că avea un cucui în frunte, vânăt, şi au găsit pe cojoc, cum a fost găsit aşa, şase plumbi. Am tras concluzia – fără să ştiu bine, dar după informaţia aceasta – că un glonţ i-a fost tras în ceafă, de aproape, a ajuns până în craniu şi nu a mai putut răspunde dincolo, de i-a format cucuiul şi celelalte. El, normal, a căzut; căzând pe-o parte a descărcat încă şase cartuşe, că atâtea sunt, şapte cartuşe, din pistolul Ceska din mână… L-au luat, după ce l-au împuşcat, a căzut, l-au luat, este un pod acolo, îi zice Podmol la acest pod, l-au rezemat de parapetul… şi l-au proptit cu nişte uluci, trei-patru uluci, l-au proptit ca să stea în picioare cadavrul şi l-au ţinut trei zile. Doi soldaţi au rămas, îl păzeau de pe sala Primăriei… Asta a fost în ’50-’51… pe urmă l-au luat neamurile şi l-au îngropat”.
0 Comentarii