
În spiritul mărturisirii credinței prin fapte de dragoste creștină, părintele rev. prof. Rafael Vintilă, împreună cu părintele capelan Ionuț Popescu de la Paraclisul Rectoratului din Pitești, au desfășurat o activitate filantropică la Complexul de Servicii Sociale Costești, sub coordonarea doamnei Nicolescu Nicoleta, șef al complexului.
Cu această ocazie, au fost dăruite 42 de pachete cu dulciuri, fructe, alimente de bază, cărți de colorat și materiale educative, adresate copiilor și tinerilor aflați în îngrijire, inclusiv tineri cu diferite patologii psihiatrice și neurologice, care necesită o atenție și o grijă deosebită.




«Este mai ferice să dai decât să primești.» (Faptele apostolilor 20, 35) La această inițiativă s-au alăturat și câțiva sponsori, precum Codruț Sibiceanu.
Citește și Managerul Iustin Dejanu a redat atmosfera Crăciunului la conacul Goleștilor
„Această acțiune se înscrie în înțelegerea credinței lucrătoare prin dragoste, unde faptele bune nu sunt condiționare pentru mântuire, ci rod firesc al credinței în Hristos (Galateni 5, 6). Pe lângă darurile materiale, întâlnirea a fost un prilej de dialog, încurajare și apropiere, subliniind demnitatea fiecărei persoane create după chipul lui Dumnezeu, indiferent de condiția socială sau de suferințele trupești ori sufletești.
Prin astfel de inițiative, Biserica mărturisește concret că Evanghelia nu este doar un mesaj rostit, ci o viață trăită, iar slujirea aproapelui rămâne o chemare permanentă a creștinului, spre slava lui Dumnezeu cel mult-milostiv”, spune părintele Rafael Vintilă.




0 Comentarii