Continuăm și în această ediție prezentarea clericilor ortodocşi din Argeș victime ale persecuţiei comuniste imediat după sfârșitul celui de-al doilea război mondial. Vă prezentăm așadar biografia preotului Dumitru Mitoiu din Dârmănești și pe cea a preotului Varlaam Lică, fost pedagog la seminariile din Curtea de Argeș și Câmpulung.

Preotul Mitoiu a fost anchetat prin torturi fizice şi psihice pentru apartenenţă la Mişcarea legionară

Dumitru Mitoiu s-a născut la 6 octombrie 1916 într-o familie de oameni simpli, agricultori din localitatea musceleană Dârmăneşti. După şcoala primară din localitatea natală, tânărul Dumitru Mitoiu a urmat Seminarul teologic din Curtea de Argeş (absolvit în 1937), apoi Facultatea de Teologie din Bucureşti (1937-1941) şi pe cea de Drept de la Iaşi. În anii studenţiei, inevitabil, ia contact cu lupta politică din capitala României, manifestând interes pentru Mişcarea legionară. Totuşi, abia în timpul guvernării naţional-legionare devine membru legionar, atunci când, locuind la Băceşti (satul natal al soţiei), acceptă funcţia de şef de plasă, subordonat şefului organizaţiei judeţene Putina, avocatul Nicolae Pâslaru. Se implică în activitatea legionară până la momentul rebeliunii din ianuarie 1941, când abandonează lupta politică. De altfel, în noiembrie 1942 este numit preot slujitor la Parohia Băceşti. După instalarea guvernului procomunist condus de Petru Groza, din cauza trecutului său politic, preotul Mitoiu intră în rândurile organizaţiei „Frontul Plugarilor”. Nu activează politic, dar apartenenţa la acest partid îi conferă liniştea de care avea nevoie ca slujitor al Altarului. Acest „privilegiu politic” nu a fost de durată. Conform documentelor de arhivă, în noaptea de 14 spre 15 mai 1948 este arestat în urma unei înscenări orchestrate de Siguranţa din Roman. Este anchetat prin torturi fizice şi psihice, obligat să dea declaraţii conform cărora după instalarea regimului democratic ar fi participat la reactivarea Mişcării legionare. În consecinţă, la 18 martie 1949, prin Sentinţa nr. 335 a Tribunalului Militar Iaşi este condamnat la o pedeapsă de 10 ani închisoare corecţională, pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. Cunoaşte penitenciarele de la: Suceava (mai 1948), Piteşti şi Aiud (din septembrie 1949). La 27 aprilie 1957 este eliberat din închisoarea Aiud, însă pentru că era considerat potenţial pericol la adresa regimului „democrat-popular”, prin decizia unei comisii MAI, părintelui Mitoiu i se fixează un domiciliu obligatoriu de 36 luni. Este trimis în localitatea Şcheia, regiunea Galaţi, încercând să se refacă după regimul inuman de detenţie. Ba chiar solicită aprobare pentru a sluji la altarul bisericuţei din localitatea Stăncuţa, din apropiere. Episcopia din Galaţi îi acordă binecuvântarea, însă MAI îi interzice acest drept. Mai mult, tot o comisie MAI hotărăşte trimiterea părintelui Mitoiu în lagăr de muncă pentru o perioadă de 48 luni. Astfel, ajunge în lagărul de la Culmea (noiembrie 1958), apoi în cel de la Periprava (aprilie 1960). La 12 septembrie 1962 este eliberat de la Periprava şi i se fixează un domiciliu obligatoriu în satul natal.

Varlaam Lică a fost pedagog la seminariile din Curtea de Argeş şi Câmpulung

Un alt cleric care a suferit sub persecuţia comunistă, mai puţin cunoscut în istoriografia postdecembristă, este ieromonahul Varlaam Lică. Acesta s-a născut la 9 mai 1907, într-o familie de oameni simpli şi credincioşi din localitatea nemţeană Vânători. După şcoala primară din satul natal, în 1927 viitorul monah s-a înscris în Seminarul de la Neamţ, unde a învăţat până în 1929. După satisfacerea stagiului militar, şi-a continuat studiile de teologie, în anii 1931-1938 la Seminarul monahal de la Mănăstirea Cernica, apoi pe cele superioare în 1939-1941 la facultatea de la Chişinău şi în 1941-1946 la Bucureşti. Pentru că fratele său era stareţ al mănăstirii argeşene Robaia, a vieţuit o perioadă de timp în acest aşezământ. În august 1938 este hirotonit ierodiacon pe seama Mănăstirii Turnu, județul Argeş (astăzi în Vâlcea), iar în 1940 ieromonah de către episcopul Grigorie Leu. Pentru a putea urma studiile de teologie s-a angajat ca pedagog, de la 1 ianuarie 1940 la Seminarul de la Câmpulung Muscel, în decembrie 1940-iunie 1941 la Seminarul din Curtea de Argeş şi în noiembrie 1945-iunie 1946 la liceul de băieţi din Găeşti. Ulterior, este numit slujitor la Catedrala episcopală din Sighet. Aici este cercetat de Siguranţă, pe motiv că ar activa alături de legionari. Nu se găsesc probe împotriva sa şi dosarul se clasează.

În penitenciarul de la Pitești se îmbolnăvește de TBC

Totuşi, la 13 februarie 1948, în timp ce se afla în tranzit în Câmpulung Muscel, ieromonahul Varlaam Lică este reţinut de Siguranţă. Din delaţiunile unor informatori ai Siguranţei rezulta că ieromonahul Varlaam ar fi „instigat contra statului şi defăimat pe guvernanţii URSS”. În ancheta de la Siguranţa din Bucureşti a refuzat să recunoască acuzaţiile care i se aduceau. Fără nicio decizie juridică, în iulie 1948 a fost trimis în penitenciarul din Piteşti. Pentru că se îmbolnăveşte de TBC, Varlaam Lică este mutat în penitenciarul de la Târgu Ocna, unde autorităţile comuniste iniţiaseră reeducarea. Îi cunoaşte pe Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide, stareţul Gherasim Iscu şi alţi trăitori creştini deţinuţi. Ca monah îşi urmează vieţuirea creştină, după cum consemnau gardienii: „Deţinutul Lică Varlaam se manifestă mai mult pe temă religioasă, contra regimului de democraţie populară, afirmând că comuniştii au distrus credinţa şi biserica, răspândind această teorie în rândurile deţinuţilor pentru a le ridica moralul lor banditesc”. În acelaşi document se mai arăta că ieromonahul Varlaam „a căutat tot timpul să creeze o atmosferă ostilă problemei demascărilor şi reeducării”, afirmând: „Este păcat să demaşti pe aproapele tău”. La 27 februarie 1952, o sursă a Securităţii nota: „Deţinutul Varlaam Lică în luna aprilie 1951, când în rândul deţinuţilor se agita problema demascărilor, ţinea în curte, împreună cu alţi deţinuţi, preoţi, ca: Cărăuşu Adrian, Ioja Sinesie şi Banu Constantin, un fel de adunări religioase în care antrena şi pe alţi deţinuţi, vorbindu-le despre păcatul de a face rău aproapelui şi alte lucruri”. Mai mult, conform unui alt informator, la decesul unor deţinuţi din penitenciarul de la Târgu Ocna, în septembrie-octombrie 1950, părintele Varlaam „a încercat să facă slujbe religioase în prezenţa celorlalţi deţinuţi, însă a fost oprit la timp de domnii miliţieni”. La 10 octombrie 1951, un alt informator al Securităţii arăta cum părintele evită „societatea deţinuţilor legionari”. De la Târgu Ocna, în februarie 1952 părintele este mutat în ancheta Direcţiei Generale a Securităţii. După o anchetă sumară, în septembrie 1953, părintele Varlaam Lică este eliberat din temniţa comunistă.