Web Analytics
scris vineri, 11.10.2024

Premiul Nobel pentru Pace, decernat mișcării japoneze Nihon Hidankyo

Mişcarea japoneză Nihon Hidankyo, formată din supravieţuitori ai bombardamentelor atomice de la Hiroshima şi Nagasaki din 1945, a câştigat, vineri, 11 octombrie, Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2024.

Premiul Nobel pentru Pace, decernat mișcării japoneze Nihon Hidankyo

Citește și: Doar două universități românești, în top 1000 al clasamentului Times Higher Education 2025

„Eforturile sale pentru a se ajunge la o lume fără arme nucleare”, constituie motivul acordării distincției, după cum a anunţat preşedintele Comitetului Nobel norvegian, Jorgen Watne Frydnes, potrivit agenţiilor de presă internaţionale.

Nicio armă nucleară nu a fost utilizată într-un război în ultimii aproape 80 de ani. Este aşadar alarmant să constatăm că astăzi acest tabu contra utilizării armelor nucleare este supus presiunilor”, a declarat preşedintele Comitetului Nobel.

Niciodată nu mi-aş fi imaginat că am putea primi acest premiu”, a declarat cu lacrimi în ochi șeful mişcării Nihon Hidankyo, Toshiyuki Mimaki, într-o conferinţă de presă susținută la Tokyo (sursa foto: Euronews). El a apreciat că situaţia actuală din Fâşia Gaza este „precum cea din Japonia de acum 80 de ani”.

Premiul Nobel pentru Pace – adică o medalie de aur, o diplomă şi 10 milioane de coroane suedeze (aproximativ 980.000 euro) – este acordat de un comitet format din cinci membri, aleşi pe şase ani de parlamentul norvegian (Stortinget), şi e singurul decernat la Oslo, premiile pentru celelalte categorii fiind acordate la Stockholm.

Institutul Nobel norvegian a înregistrat 286 candidaturi pentru distincţia din acest an, dintre care 197 de persoane şi 89 de organizaţii. Printre aceștia, activistul pentru drepturile omului Ilham Tohti (minoritatea uigură din China), aflat în închisoare, suedeza Greta Thunberg, președintele ucrainean Volodimir Zelenski și OSCE. Potrivit statutelor Nobel, lista candidaturilor este ţinută secretă timp de cel puţin 50 de ani.

Anul trecut, distincţia i-a fost acordată iraniencei Narges Mohammadi „pentru lupta sa împotriva oprimării femeilor în Iran şi lupta pentru promovarea drepturilor şi libertăţilor omului pentru toţi”.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită