Web Analytics
scris duminică, 01.06.2025

Premierul Italiei, Giorgia Meloni, a salutat pe rețelele de socializare expulzarea unui român fără adăpost

Un român a fost dat afară din Italia la doar câteva zile după ce a fost prins locuind într-o casă pe care nu o deținea. Autoritățile italiene au aplicat pentru prima dată noile reguli dure privind ocuparea abuzivă a imobilelor. Cazul a fost folosit ca exemplu de Giorgia Meloni, a scris cotidianul Il Giornale.

Premierul Italiei, Giorgia Meloni, a salutat pe rețelele de socializare expulzarea unui român fără adăpost

Românul a fost identificat de poliția italiană după ce a intrat fără drept într-o locuință din Mestre, regiunea Veneția. Imobilul, aflat într-o zonă liniștită din cartierul Carpenedo, era gol de mai multe luni. Proprietara venea periodic să-l verifice și a observat urme de forțare la ferestre, dar și paturi improvizate înăuntru.Femeia s-a ascuns în apropiere și a așteptat. După câteva ore, l-a văzut pe bărbat intrând în casă și a chemat poliția. Agenții au pătruns printr-o fereastră întredeschisă și l-au găsit pe bărbat dormind. L-au evacuat imediat și l-au denunțat pentru ocupare abuzivă de imobil, un nou delict introdus în Italia prin legea din 11 aprilie 2025.

Citește și Senatorul Mihai Coteț: „Transparența nu e un moft. E o garanție a democrației!”

Noua lege privind protejarea locuințelor neocupate prevede pedepse de până la șapte ani de închisoare pentru cei care ocupă abuziv o locuință. Se aplică și în cazurile de subînchiriere ilegală, abuz de încredere față de proprietar sau obținerea de profit din folosirea ilegală a unei locuințe.

După primirea sesizării, poliția are voie să ceară evacuarea imediată. Dacă ocupantul refuză, intervine Parchetul. În acest caz, românul a fost evacuat fără incidente, dar a fost găsit din nou pe străzile din Mestre a doua zi.


După puțin timp, bărbatul a fost reperat de o patrulă. Potrivit poliției, ar fi reacționat agresiv și ar fi încercat să lovească agenții, motiv pentru care a fost dus într-un Centru de Permanență pentru Repatriere (CPR), unde sunt, în mod normal, plasați cetățeni non-UE. Deși românul este cetățean european, autoritățile au aplicat o măsură specială, justificată prin „periculozitate socială”. A fost emis un decret de expulzare, iar bărbatul a fost repatriat în România.


Premierul Italiei, Giorgia Meloni, a reacționat imediat pe rețelele sociale. A susținut că intervenția rapidă și expulzarea românului sunt dovezi că noua lege funcționează.


„Spuneau că era inutilă, greșită, chiar inumană. Dar datorită noilor reguli din Decretul Securitate, Italia a reușit deja primele evacuări rapide ale locuințelor ocupate ilegal”, a scris Meloni pe „X”



Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

La vânat de urs, adunaţi ca la urs

Sălbăticiunile sunt prezențe obișnuite în zona Muscel, departe fiind vremurile în care ursul de la Rucăr provoca un miting în anul 2019 sau când un...

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...