Web Analytics
scris luni, 30.10.2023

Premierul Ciolacu, vicepremierul Neacșu, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, ministra Muncii, Simona Bucura Oprescu și președintele CJ Argeș Ion Mînzînă, au luat pulsul lucrărilor de la Autostrada Sibiu – Pitești

Oficialitățile au văzut stadiul lucrărilor la tunelul Tigveni de la Momaia, care este primul tunel de pe traseul autostrăzii Pitești—Sibiu. Premierul și ministrul Transporturilor au inspectat și restul lucrărilor de pe secțunea Pitești – Curtea de Argeș.

Premierul Ciolacu, vicepremierul Neacșu, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, ministra Muncii, Simona Bucura Oprescu și președintele CJ Argeș Ion Mînzînă, au luat pulsul lucrărilor de la Autostrada Sibiu – Pitești

Este pentru prima oară când în România se face o astfel de străpungere după perioada Revoluției. Deja au fost forați aproximativ 40 de metri. Tunelul va avea o lungime de 1,3 kilometri, iar la construcția acestuia lucrează, non-stop, două echipe concomitent.

„La acum evoluează lucrările sunt șanse concrete ca termenul din contract pentru tronsonul Pitești-Curtea de Argeș să fie respectat. Poate că vom putea circula, cel puțin parțial, chiar mai devreme mai ales că, așa cum a subliniat și premierul Marcel Ciolacu, vorbim de o investiție strategică pentru care vor fi alocate fără rețineri sursele financiare.

Sunt convins că așa va fi, pentru că și guvernul condus de Marcel Ciolacu, la fel cum facem și noi la Consiliul Județean, facem economii de oriunde se poate pentru a utiliza fondurile către investiții. Sunt proiecte care au ajuns la maturitate, investiții prioritare, mai ales cele pe fonduri europene și suntem determinați să le finalizăm.

Și da, toți miniștrii și toate guvernele au fugit de asumarea responsabilității investițiilor în infrastructură, deși ele aduc cel mai repede plus-valoare și dezvoltare. Sorin Grindeanu și Marcel Ciolacu și-au asumat această responsabilitate, autostrada Pitești-Sibiu, la fel ca și drumul expres Pitești-Craiova vor fi realizate, tot așa cum se apropie de finalizare și reabilitarea DN 73 Pitești-Câmpulung-Brașov. Consiliul Județean Argeș investește în infrastructura județeană, Guvernul în infrastructura națională din Argeș și rezultatele se văd deja”- Ion Mînzînă, președinte Consiliul Județean Argeș.

Citește și Secțiunea 5 Pitești – Curtea de Argeș ar putea fi inaugurată parțial încă din 2024. Noi imagini

„Cred că este prima străpungere după perioada comunistă și, deși nu este o lucrare întinsă, este foarte dificilă. Este evident că deja constructorul este în avans cu lucrările și aș dori să-i felicit.

Sorin Grindeanu, chiar dacă îmi este coleg, n-am nicio reținere să spun, aceste 3 tronsoane, de la Pitești spre Sibiu, care sunt încă în lucru, au fost ocolite de toți miniștrii ai transporturilor de 30 și ceva de ani. E primul ministru care închide de la Nădlac până la Constanța și o să închidem la fel din Moldova până în Constanța. E prima oară când avem un plan și acest plan prinde contur. Dacă vom avea noroc să avem constructori la fel de buni cum îi avem pe cei de aici, sunt ferm convins că lucrurile vor intra într-o dinamică și mai mare. Nu va exista să nu avem bani pentru infrastructură. Nimeni nu a pus la socoteală acum 6 luni sau 8 luni faptul că România este la sfârșitul unui exercițiu financiar și în primul și în primul rând trebuiau să se gândească că trebuie să venim cu cofinanțările, astfel încât acești bani să nu-i pierdem. Asta face în acest moment Guvernul. Cei mai mulți bani s-au dus la Transporturi, fiindcă sunt cei mai avansați, sunt multe programe încă blocate și sperăm ca prin POIM-ul de la Transporturi să nu pierdem bani la sfârșitul anului. Am sărit cu ultimele plăți la 85% absorbția din exercițiul financiar. Este pentru prima dată când este atât de mare. Avem la decontare încă 1,5 miliarde. O să mai dau în următoarea ședință de Guvern cofinanțarea pentru MIPE, astfel încât să ajungem peste 95% cu absorbția pe exercițiul financiar trecut”- Marcel Ciolacu, prim-ministrul României.

”Lucrurile înaintează foarte bine, sunt undeva pe la 55% ca progres. Au mers în acest an foarte bine, ceea ce ne face optimişti pentru anul viitor că ar putea termina, dacă nu tot, măcar tronsoane din acest traseu de 30 de kilometri, cel puțin în zona Bascov – Măniceşti. Sper să menţină această companie ritmul pe care l-au avut anul acesta şi anul viitor. Dacă vor face acest lucru, o să avem o surpriză plăcută, chiar dacă termenul din contract este 2025 pe Piteşti-Curtea de Argeş”, Sorin Grindeanu, Ministrul Transporturilor.

Secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș are o lungime de circa 10 km. Contractul pentru proiectarea și execuția acestei secțiuni a fost semnat în noiembrie 2021, cu o valoarea de 1,6 miliarde de lei fără TVA și o durată de 60 de luni, din care 16 luni perioada de proiectare și 44 luni perioada de execuție a lucrărilor.

În cadrul contractului vor fi realizate mai multe lucrări de artă având o complexitate ridicată, astfel:

Construirea a 12 poduri, pasaje și/sau viaducte, având o lungime medie de 230 m, dintre care, cel mai lung fiind Viaductul de la km. 84+341, în lungime de 630 m.

Construirea unui Tunel în lungime de 1.350 m, în zona de traversare a dealului Momaia, județul Argeș. Tunelul va avea două galerii, construite în paralel, iar fiecare galerie va avea două benzi de circulație plus o bandă de urgență.

Autostrada Sibiu – Piteşti ar urma să aibă o lungime de peste 122 de km și este împărțită în 5 secțiuni, și va lega Centrul şi Vestul României de reţeaua europeană de autostrăzi, fiind o parte importantă a Coridorului 4 Paneuropean.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită