Premierul Marcel Ciolacu a anunțat marți printr-o postare pe X că a mandatat arbitrul pieței telecom, ANCOM, să promoveze activ revizuirea reglementărilor internaționale în materie de sateliți. El a anunțat sprijinul României pentru SpaceX, compania deținută de Elon Musk, după ”rezultatele pozitive” ale testelor realizate în țara noastră.
Citește și Incendiu de vegetație pe A1. Trafic întrerupt
În replică, Gwynne Shotwell, președintele companiei SpaceX, i-a transmis tot pe X mulțumiri premierului Ciolacu și a spus că ”acesta e un pas incredibil pentru a ajuta să conecteze toți românii cu internet în bandă largă de mare viteză”.
Reamintim că ANCOM a permis SpaceX în 2024 să deruleze teste privind funcționarea unui nou tip de sateliți de telecomunicații, teste pe baza cărora compania controlată de Elon Musk ar putea cere revizuirea standardelor.
”Având în vedere rezultatele pozitive ale primului test de acest tip efectuat de SpaceX în România, Guvernul Ro susține pe deplin dezvoltarea noilor tehnologii de sateliți NGSO și mandatează ANCOM să analizeze și să promoveze activ revizuirea reglementărilor internaționale actuale privind limitele EPFD”, a scris Marcel Ciolacu.
Elon Musk a atacat constant România în decembrie 2024 și în primele trei luni din acest an din cauza anulării alegerilor prezidențiale.
0 Comentarii