După avanpremiera de săptămâna trecută, Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești vă invită duminică, 23 martie, de la ora 19, la premieră.
Este vorba despre spectacolul „No worries, Cătălinicika!”, în regia lui Claudiu Goga și scenografia Liei Dogaru, în fapt povestea unei românce (interpretată de Teodora Colț) care își croiește drum prin fascinantul și imprevizibilul New York, orașul unde orice vis pare posibil, dar unde realitatea își cere prețul.
Citește și: Trei tineri piteșteni, protagoniști în filmul „Legenda castelului din Ardud”
Iată prezentarea oferită de teatrul din Pitești! Departe de casă și de mamă (Ioana Podăreanu), cu care comunică prin video-call, tânăra Cătălina face echilibristică pe firul subțire dintre speranță și deziluzie, încercând să demonstreze că determinarea poate învinge orice obstacol.
Drumul spre cetățenia americană pe care și-o dorește din suflet este presărat cu provocări, dar Cătălina nu e singură. Angi (Ada Dumitru) și Selim (Gogu Preda), prieteni devotați sau poate îngeri păzitori moderni, îi stau alături, încercând să o ferească de capcanele unui sistem rigid, în care, la un moment dat apare un avocat (Gabriel Gheorghe) uns cu toate alifiile și cu soluția juridică de obținere a mult râvnitului green card. Dar cine va ieși învingător? Mașinăria birocratică a Americii sau perseverența unei inimi crescute cu visuri românești?
Scrisă în cadrul Atelierului de Scriere Dramatică al Centrului de Cercetare și Creație Teatrală „Ion Sava”, sub coordonarea lui Mimi Brănescu, piesa „No worries, Cătălinicika!”, a Adelinei Toma, nu este doar o poveste despre adaptare și luptă, ci și un tablou vibrant al identității, al visurilor care prind contur dincolo de granițe.
Profundă și sensibilă, piesa a fost nominalizată la premiile UNITER 2024, la categoria „Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic”, confirmându-și locul în peisajul teatral contemporan.
0 Comentarii