Web Analytics

Premieră în Relațiile Internaționale ale Universității din Pitești

de | 21.07.2017 07:38 | Actualitate

Prorector Emanel SoarePentru Universitatea din Pitești, dezvoltarea relațiilor internaționale și a ofertei de studii în limbi străine reprezintă o prioritate strategică asumată de către conducerea actuală.
Dovadă în acest sens stă și seria continuă a performanțelor realizate în acest domeniu de Biroul de Relații Internaționale condus de către Prorectorul Emanuel Soare(foto), care a obținut, în premieră, o finanțare de peste 435.000 Euro din partea Agenției Naționale pentru Programe Comunitare in Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP) pentru noi mobilități Erasmus cu universități din țări terțe UE.
Performanțele au început în noiembrie 2016 când, tot în premieră pentru Universitatea din Pitești, a fost câștigat un proiect prin care au fost finanțate mobilități cu Universitatea din Mansoura, una dintre cele mai importante universități din Egipt.
De această dată, Universitatea din Pitești va putea realiza mobilități Erasmus cu universități din țări precum: Albania, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Egipt, India, Iran, Kazakhstan, Republica Moldova, Rusia și Ucraina.
Valoarea grantului câștigat de către Universitatea din Pitești o situează între primele 4 universități din țară.
O astfel de performanță consolidează oferta deja existentă a burselor Erasmus oferite studenților și cadrelor didactice în cele peste 20 de țări membre UE, pe care Universitatea din Pitești le oferă de 20 de ani.

Articol scris de Alina Crangeanu

Distribuie!

0 Comentarii