Prefectul Cristian Soare a anunţat că va purta discuţii cu inspectorii ISU şi cu primarii argeşeni pentru efectuarea unor controale care să identifice instalaţiile improvizate de locatari în incinta blocurilor. Declaraţia prefectului a venit pe fondul evenimentului tragic de sâmbăta trecută, când acoperişul unui bloc din Curtea de Argeş a luat foc din cauza unei afumători de carne. Patru apartamente au fost afectate, zece persoane au necesitat îngrijiri medicale din cauza intoxicării cu fum şi a atacurilor de panică, un locatar a suferit arsuri la tălpi, iar şaptezeci de porumbei adăpostiţi în mansarda blocului au murit. Prefectul Soare a mai adăugat că scopul acestor controale este acela de a evita pe viitor asemenea situaţii dramatice. Iustina HARCO-BURCEA
Piteștean de 21 de ani, dosar penal pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice
În ziua de 08 ianuarie a.c. polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 4 Poliție...




0 Comentarii