Web Analytics

articol scris joi, 31 ianuarie 2019

„Prefectul nu ar trebui să emită ordinul de încetare a mandatului, pentru că nu are temei legal!”

# Primarul Ionică, reacţie rapidă la „ultimatumul” dat pe grupul de WhatsApp creat de Instituţia Prefectului
Pentru o mai bună comunicare cu ziariștii, Instituția Prefectului a înființat, de câteva zile, un grup pe aplicaţia Whatsapp. O inițiativă lăudabilă, de altfel, în absența cronică a conferințelor de presă și care îi are în postura de comunicatori doar pe purtătoarea de cuvânt Elena Diaconescu și pe subprefectul Adrian Bughiu, prefectul Dragnea fiind în continuare absent și în spațiul virtual.

Subprefectul Bughiu zice că, „în principiu”, pe la jumătatea lui martie ar trebui suspendat Ionică

13 BughiuUna dintre întrebările adresate de jurnaliști Instituției Prefectului a fost, inevitabil, referitoare la situația primarului Cornel Ionică. Având în vedere faptul că acesta a pierdut procesul cu ANI, întrebarea care s-a pus a fost aceea dacă și când își va pierde edilul Piteștiului mandatul. Răspunsul oferit de subprefectul Adrian Bughiu, pe grupul de Whatsapp, a fost: „În virtutea ultimelor decizii luate de instanțele judecătorești din Argeș în spețe similare cu a d-lui primar Cornel Ionică, se reanalizează procedurile legale. În funcție de răspunsurile la punctele de vedere solicitate de noi organelor de specialitate, Instituția Prefectului Județul Argeș va dispune! Vom respecta întocmai prevederile legale, inclusiv termenele menționate în fiecare dintre cazuri în parte”. Făcând trimitere la Legea 176/2010, subprefectul a mai menționat că termenul de emitere a ordinului de încetare a mandatului s-ar împlini, „în principiu”, pe la jumătatea lunii martie. Întrebat în legătură cu „ultimatumul” vehiculat pe respectivul grup, primarul Ionică și-a etalat atuurile într-o declarație în exclusivitate pentru „Jurnalul de Argeș”.

Cornel Ionică: „Dacă prefectul emite ordinul, eu voi contesta imediat raportul”

„Nu știu nimic și nu depinde de mine. Prefectul face ce consideră. Eu am niște atuuri, dacă pot să le zic așa, pentru că eu sunt pe conflict de interese fără prejudiciu, pentru care, în mod normal, legea nu presupune pierderea mandatului. Este specificat în lege că numai în condiții de incompatibilitate. Deocamdată, până la momentul acesta, nu a sosit motivarea sentinței de la Înalta Curte de Casație și Justiție, fără care nu s-ar putea întocmi un raport. Acum, dacă domnul prefect va întocmi raportul sau nu, după părerea specialiștilor nici nu ar trebui să îl facă în ceea ce mă privește… Pentru că, atenție mare, sunt pe conflict de interese și legea spune foarte clar că primarul nu își pierde mandatul în cazul conflictului de interese și fără prejudiciu. Deci, nu a fost disjuns un alt dosar că s-a creat prejudiciu, că atunci era un alt proces și era mai complicat. În caz de incompatibilitate, mandatul încetează în cazul în care instanța nu se pronunță favorabil. În cazul în care instanța s-a pronunțat să rămână în funcție, este și mai bine pentru primar. Dar în caz de conflict de interese în care nu este niciun prejudiciu… Am ridicat mâna, asta e! Trebuia să îmi văd de treaba mea, dar e problema mea. În situația asta, prefectul nu ar trebui, că nu are temeiul legal. Înalta Curte de Casație și Justiție nu spune acolo să îi iei mandatul. Numai constată că sunt în situația asta. Da, domne, am făcut treaba asta! Există și legislație care stabilește precis când pierde primarul mandatul. Când schimbă domiciliul, la deces, dacă își dă demisia din partid… și în caz de incompatibilitate. Conflictul de interes nu este prevăzut ca situație concretă în care își pierde mandatul. Mai mult decât atât, la mine este vorba și despre o posibilă casație, care ar veni de la sine. Pentru că e vorba de un termen foarte lung, e vorba de 2009. Termenul de prescripție este îndeplinit. Rămâne să vedem; dacă prefectul emite ordinul, eu voi contesta imediat raportul. În mod normal, prefectul nu ar trebui să îmi facă raport”.
 
 

Distribuie!

0 Comentarii

Un mort și doi răniți într-un accident la Buzoești

Un alt grav eveniment rutier a avut loc luni, 28 septembrie, în Argeș. Este vorba despre un accident produs în […] Citește!

Simona Bucura-Oprescu: „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!”

PSD nu va vota un Guvern condus de Siegfried Mureșan. O spune clar, cu argumente, Simona Bucura-Oprescu, deputat PSD de […] Citește!

Călin Georgescu, la ieșirea de la Curtea de Apel: „Îi mulțumesc lui George Simion pentru integritate”

Călin Georgescu a mulțumit, la ieșirea de la termenul de luni de la Curtea de Apel București, unde este judecat […] Citește!

Sorin Grindeanu: Executivul Bolojan, cel mai antiamerican guvern de la Revoluție încoace

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a lansat un atac dur la adresa executivului condus de Ilie Bolojan, pe care l-a acuzat […] Citește!

Autostrada Sibiu – Pitești, moment istoric: România va avea primul tunel forat de autostradă

Constructorul austriac PORR a finalizat lucrările pe lotul Curtea de Argeș – Tigveni, cu o lungime de 9,86 km, de […] Citește!

Cenaclul Flacăra Simfonic, în premieră, la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează joi, 1 octombrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul folk „Cenaclul Flacăra Simfonic” în care, […] Citește!

George Simion (AUR): Nu vom vota un guvern Siegfried Mureşan sau cel care urmează după aceea, Nazare

AUR nu votează Guvernul Siegfried Mureşan, preşedintele formaţiunii, George Simion, anunţând luni că a desemnat o echipă de negociere cu […] Citește!

Ministrul Finanțelor: Criza politică trebuie încheiată cât mai repede

Ministrul propus la Finanţe, Alexandru Nazare, a declarat luni că trebuie încheiată cât mai repede criza politică şi există această […] Citește!

Mioveni marchează Ziua Națională de Luptă împotriva cancerului de sân

Joi, 1 octombrie 2026, Primăria Orașului Mioveni organizează workshopul „Prevenția salvează vieți!”, cu prilejul Zilei Naționale de Luptă împotriva Cancerului […] Citește!

Ziua Internațională a Dreptului de a Ști – accesul la informații, un drept fundamental

Data de 28 septembrie reprezintă ziua în care celebrăm Dreptul la Informație, un principiu esențial oricărei societăți democratice. Acest drept […] Citește!

Ce este NCL Index și cum îi ajută pe cumpărători să înțeleagă prețurile locuințelor din Sibiu

Achiziția unei locuințe reprezintă una dintre cele mai importante decizii financiare din viața unei familii. Într-un oraș cu o dezvoltare […] Citește!

Pitești. „Contesa Elvira” la teatrul „Alexandru Davila”

Vineri, 2 octombrie 2026, are loc spectacolul „Contesa Elvira”, o comedie plină de surprize, începând cu ora 19:00, la Sala […] Citește!

Omul săptămânii

Marian Tănăsie

Opinie

Manipulare grosolană a G4Media cu articolul din WSJ. Cum a fost inventată acuzația la adresa ambasadoarei SUA

Din ediția tipărită

Ameninţări deşarte din partea lui Lasconi! Iar dă în judecată pe cineva

Atunci când se simte lezată de afirmațiile unor opozanți sau contestatori, primărița Câmpulungului fie vine cu o replică de blochează […] Citește!

O echipă venită să prindă câini fără stăpân la Ștefănești s-a trezit că trebuie, mai întâi, să evite un om al legii aflat în concediu

La Ștefănești, pe 17 septembrie 2026, trebuiau prinși câini fără stăpân, în urma unui contract de capturare a animalelor, cu […] Citește!

Dan Dmd e negul din chiloții politicianului Cap de Porc

Dan Dmd e negul din chiloții politicianului Cap de Porc. Doar ca și-a schimbat poziția, mutându-se spre dorsoventral, singura zonă […] Citește!

Foto-pamflete

Noaptea Cercetării Științifice, la Pitești, la Universitate

Vineri, 25 septembrie, la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București - Centrul Universitar Pitești va avea loc „Noaptea […] Citește!

Continuă izolarea Câmpulungului! DN 73C va fi reabilitat doar între Curtea de Argeş şi Râmnicu Vâlcea

În această toamnă, continuă lucrările de reparații pe DN 73C, pe traseul cuprins între Câmpulung și Curtea de Argeș. În […] Citește!

Pitești. Prof. Ștefan Găitănaru a împlinit 75 de ani. Sărbătorit la facultate

Joi, 17 septembrie, la Facultatea de Teologie, Litere, Istorie și Arte din Pitești a fost sărbătorit, de ziua lui, domnul […] Citește!

Șefa Secției penale de la Curtea de Apel Piteşti a sesizat Curtea Constituțională

Pensionată în anul 2020 și reîncadrată ca judecător un an mai târziu, șefa Secției penale a Curții de Apel Pitești […] Citește!

Ursul ca ursul, dar cu berbecul ce-ați avut?

În urmă cu vreo două săptămâni, ursul a... lovit din nou comuna Cocu, unde a dat iama prin oile dintr-o […] Citește!

Zero pe linie! Consilierii din Câmpulung ridică mâna, dar nu propun

În acest an au fost adoptate de către Consiliul local Câmpulung aproape o sută cincizeci de hotărâri, aproape fără ratarea […] Citește!