O delegație a PNL Argeș, formată din primari, viceprimari și consilieri locali, condusă de prefectul Radu Perianu, s-a întors recent de la Bruxelles, acolo unde aleșii liberali, vreo 20 la număr, au participat la discuții cu specialiști din cadrul Parlamentului European, pe tema fondurilor europene și a programelor UE pentru dezvoltarea mediului rural.
Citește și: PSD și PNL nu mai sunt sigure de aderarea la Schengen. Au găsit și vinovații: USR și trei jurnaliști
”Este o certitudine că fondurile europene reprezintă șansa dezvoltării României, iar edilii din Argeș au fost încurajați și informați cu privire la mecanismele de absorbție a banilor europeni” – a transmis biroul de presă al organizației județene de partid.
Cu prilejul acestei vizite, eurodeputatul Vlad Nistor, care este și membru în Comisia pentru Afaceri Externe a Parlamentului European, le-a prezentat argeșenilor o radiografie a situației politice europene, în contextul agresiunii Federației Ruse asupra Ucrainei și a abordat subiectul aderării țării noastre la spațiul Schengen, pentru care există promisiuni de soluționare.
(sursa foto: Facebook PNL Argeș)
0 Comentarii