# Exclusivitate. Fragmente din rechizitoriu # În declarația dată în fața procurorilor anticorupție, prefectul de Argeș recunoaște că deputatul Cătălin Rădulescu i-a lăsat impresia că se ocupa nemijlocit de afacerile firmei Concordia Con.Strade # Mihai Oprescu a picat pe interceptările DNA în septembrie-octombrie 2013, pe când conducea ITM Argeș și deputatul Rădulescu i-a cerut eliberarea în regim de urgență a unor documente necesare pentru ca firma sa să poată participa la o licitație

Pe 25 noiembrie, la Înalta Curte de Casație și Justiție va fi un nou termen în procesul în care procurorii anticorupție îl acuză pe deputatul Cătălin Rădulescu de dare de mită şi de faptul că s-a ocupat de afacerile firmei sale, deşi calitatea de parlamentar îi interzicea acest lucru. După cum se precizează în rechizitoriul DNA, ”În perioada ianuarie 2013 – februarie 2014, Cătălin Rădulescu, în scopul obținerii pentru sine și pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, concomitent cu ocuparea funcției de deputat în Parlamentul României – Camera Deputaților, s-a ocupat de administrarea și controlul Concordia Con. Strade, efectuând în acest sens operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția.”
După cum se știe, principalul martor și denunțător este Marian Adam, manager de proiect la Dedeman, care le-a declarat procurorilor în septembrie 2013 că deputatul argeșean i-ar fi spus că îi dă 10.000 de lei pentru a nu ridica obiecții cu privirea la calitatea asfaltării parcării de la Dedeman Pitești și pentru a nu reduce devizul cu 50.000 de lei pentru lucrările prost executate de firma Concordia Con. Strade (deținută de Cătălin Rădulescu) care subcontractase lucrarea către SC DB Proiect AG, o firmă deținută de magnatul Nicolae Ivănescu. De altfel, și Ivănescu (personaj mult mai celebru pentru argeșeni de când a vândut Pădurea Trivale unor evrei) figurează ca martor și denunțător în proces, acesta spunându-le anchetatorilor că l-a auzit în mai multe rânduri pe Rădulescu promițându-i lui Marian Adam o mită de 10.000 lei. Vă prezentăm în cele ce urmează noi detalii din rechizitoriul procurorilor DNA, inclusiv mai multe declarații ale martorilor, unii dintre aceștia angajați și foști angajați la Concordia Con. Strade, care spun cu acte justificative că parlamentarul argeșean era cel care controla firma, deși nu avea acest drept. Surpriză, unul dintre martorii cheie ai DNA este chiar actualul prefect Mihai Oprescu, inspector-șef al ITM Argeș în septembrie-octombrie 2013, la vremea comiterii faptelor de către deputatul Cătălin Rădulescu.
Ecaterina Roșu, șefa Departamentului Licitații de la firma lui Cătălin Rădulescu: ”Procentele de asociere erau stabilite de deputat când Concordia Con. Strade era lider de asociere”
După cum spun procurorii anticorupție în rechizitoriu, ”în rândul subordonaților s-a întărit reprezentarea că deputatul Rădulescu Cătălin Marian acționa corect, în calitate de proprietar al societății. Acesta era un caracter dominator, cu un simț al controlului exagerat, dând personal dispoziții pe linia de activitate a societății, atât ca administrator de drept, cât și prin funcționarii din cadrul societății, respectiv Voica Eugenia (economistul firmei) și Roșu Ecaterina (care se ocupa de Departamentul tehnic-licitații al societății). Dispozițiile erau date nemijlocit, în cea mai mare parte telefonic, iar în zilele de luni și vineri exista practica să se prezinte la sediul firmei și să stabilească coordonatele desfășurării activității de către societate și angajați până la proxima vizită a sa.”
O depoziție foarte importantă în acest sens este chiar cea a martorei Ecaterina Roșu, care le-a spus anchetatorilor că deputatul era cel care stabilea la ce licitație participau, cu cine merg în asociere în cazul în care nu îndeplineau condițiile de eligibilitate de a merge singuri: ”Procentele de asociere erau stabilite de deputat când Concordia Con. Strade era lider de asociere. Cătălin Rădulescu făcea corecții ale valorilor de participare la licitație.”
Conform documentelor din rechizitoriul DNA, au fost mai multe cazuri în care Cătălin Rădulescu a fost cel cu care două persoane au dat interviuri de angajare în cadrul firmei Concordia Con. Strade, deși acesta nu avea acest drept, fiind parlamentar.
În declarația dată la DNA pe 26 februarie a.c., martora Steliana Panait, fostă menajeră la firmă, a arătat printre altele că s-a angajat în octombrie 2013, în urma unui interviu dat într-un birou din sediul firmei, în fața deputatului Cătălin Rădulescu.
O altă martoră, Elena Cioiu, economist în cadrul Concordia Con. Strade în perioada 17 ianuarie-17 februarie a.c., a arătat printre altele în declarația dată în 21 februarie a.c., că a fost angajată în urma unui interviu realizat în 4 ianuarie a.c. cu deputatul Cătălin Rădulescu, care i-a dat pe loc răspunsul pozitiv. ”Motivul plecării din firmă a fost legat de neplata salariului și de comportamentul jignitor al deputatului în momentul în care aceasta a solicitat plata salariilor colegilor”, spun procurorii DNA.
Mărturia prefectului ar putea să îl coste pe Rădulescu
O altă mărturie interesantă din dosar este cea a actualului prefect Mihai Oprescu, dată în fața procurorilor DNA în 27 martie a.c. Potrivit procurorilor anticorupție, prefectul ”a arătat în declarația din 27 martie 2014 (la doar o zi după ce fusese numit prefect) că îl cunoaște pe Cătălin Rădulescu de 3-4 ani, fiind foști colegi de partid. Acesta (n. red. – Mihai Oprescu) a discutat cu deputatul despre eliberarea unui extras al REVISAL (dovada salariaților existenți) pentru Concordia Con. Strade, având reprezentarea că deputatul era administrator la SC Concordia Con. Strade. Martorul a precizat că Rădulescu Cătălin Marian vorbea în numele societății.”
Este, să recunoaștem, o mărturie ce l-ar putea costa pe Cătălin Rădulescu, având în vedere interdicția pentru ca parlamentarii să se implice în administrarea de firme sau activități de comerț. Totul a pornit de la o discuție telefonică a deputatului Rădulescu cu Mihai Oprescu în septembrie-octombrie 2013, pe când acesta era șef al ITM Argeș, și care a fost interceptată de către DNA. În 30.09. 2013, ora 13.46, Mihai Oprescu e interceptat că poartă o discuție cu cineva de la firma deputatului Rădulescu, probabil, căreia îi spune că are documentele necesare: „… Pentru participare la o licitaţie am terminat-o că poate îi trebuie mai repede. Să facă un drum sau cineva, să trimită s-o ia. …. Ce licitaţie e? …. Nu cere un d-ăsta de Revisal de la noi ….”. O altă discuție, din 1 octombrie 2013, ora 19.19, în care Rădulescu a fost interceptat de data aceasta, rugându-l pe șeful ITM, Mihai Oprescu: „….Avem şi noi o rugăminte mare ca între prieteni aşa … ia spuneţi-mi …. Ă să ne faceţi şi nouă mâine, ne spuneţi cât ne costă aşa ca prieteneşte …. Da să ….. aşa la urgenţă maximă să ne iasă mâine vrem şi noi a … numai apă şi canalizare, reţele …. Doamne pe ….. Concordia ….”
Cu o zi înainte de semnarea contractului cu TGM Group, firma ce venise cu cel mai bun preț, celor de la Dedeman li s-a băgat pe gât Concordia Con. Strade
Martorul denunțător Marian Adam le-a declarat procurorilor că strângerea ofertelor pentru lucrările de asfaltare a parcării Dedeman Pitești (parcare de 10.000 mp) a fost făcută începând cu jumătatea lunii iulie 2013, fiind inițial selectate firmele Selca, Argecom și TGM Group. Cea mai bună ofertă a fost a TGM Group (65 lei/mp). Marian Adam a arătat în declarația olografă din 16 septembrie 2013 că deja selectase oferta TGM Group, iar contractul de execuție al parcării se afla pe circuitul de semnare, când a fost sfătuit de colegul său, martorul Cătălin Ivan (director de marketing la Dedeman), să apeleze la alt executant, pe considerentul existenței unei legături între firmă, deputat și Primăria Pitești: ”Cu o zi înainte de semnarea contractului de către antreprenorul selectat pentru executarea lucrării, am primit un telefon de la directorul de marketing al Dedeman – Cătălin Ivan, care m-a întrebat dacă pot să schimb firma care va face asfaltarea”. În cele din urmă, schimbarea… impusă a fost acceptată, mai ales că oferta inițială a fost mai bună: 63 lei/mp.
Nițescu despre Rădulescu: „Are de dat bani la multă lume, e vai mama lui!”
În rechizitoriu apare şi o interceptare telefonică între Longi Nițescu și Ionuț Puiu, angajat al PAB România, firma care era antreprenoarea Dedeman pentru lucrarea de la Pitești. Discuţia dintre cei doi este relevantă atât pentru motivele care ar fi stat la baza înlăturării TGM Grup din afacerea cu Dedeman, cât şi pentru „notorietatea” de care Cătălin Rădulescu se bucura în mediul de afaceri:
„Interlocutor: Da, mă, e cică un senator, Rădulescu-l cheamă!
Niţescu Longi: Aaa…! E un…! Ce să facă ăla? E vai mama lui! E un… un îmbârligător ăla, e un… vai mama lui!
Interlocutor: Da, mă, da cică… frate-su are o firmă de asfalt, nu ştiu ce… combinaţii… face autostrăzi, face…
Niţescu Longi: E… aoleo! Mai cereţi referinţe de p-aci, că s-ar putea să nu vă iasă nimic.
Interlocutor: Mmm?!
Niţescu Longi: N-are nicio staţie de asfalt, lucrează numai în combinaţii cu nimic, numai… are de dat bani la multă lume, e vai mama lui!”
Declaraţia lui Ivănescu la DNA: „Cătălin Rădulescu era singurul care lua măsuri şi hotărâri în cadrul firmei”
După cum arată și procurorii DNA în rechizitoriu, ”neavând capacitatea tehnică și umană (nu avea stație de asfaltare și nici muncitorii necesari), Concordia Con. Strade a negociat și subcontractat lucrarea privind parcarea Dedeman la mai multe firme”. Iar aici cea mai mare ”felie”, de 570.042 lei, a fost pentru DB Proiect AG, firma lui Nicolae Ivănescu. ”Nenea” va deveni și el, ulterior, din subcontractor denunțător. Asta probabil și pentru că nu și-a primit toți banii. Iar în rechizitoriul DNA se confirmă că firma lui Rădulescu nu i-a dat toți banii lui Ivănescu, deși încasase integral suma pentru lucrare de la PAB România, antreprenorul general: ”Deși primise toți banii de la SC PAB ROMANIA SRL pe 23 septembrie 2013, SC CONCORDIA CON. STRADE, din dispoziția verbală a deputatului, nu și-a achitat toate obligațiile către SC DB PROIECT AG, efectuând o plată parțială în 26 septembrie 2013 de 350.000 lei.” În total, Concordia Con. Strade a primit 754.912 lei, fapt dovedit și de factura 10225 din 27 august 2013.
În afară de faptul că a spus că l-a auzit pe Rădulescu spunând că îi va da 10.000 de lei reprezentantului Dedeman ca să închidă ochii privind calitatea lucrării, Nicolae Ivănescu îi mai dă o lovitură deputatului argeșean în declarația dată în fața procurorilor anticorupție. ”Nicolae Ivănescu a precizat că Rădulescu Cătălin Marian era singurul care lua măsuri și hotărâri în cadrul SC CONCORDIA CON. STRADE, motiv pentru care 99% dintre negocieri și discuții au fost purtate cu acesta”, se arată în volumul 1, filele 132-136 din rechizitoriul DNA.
Tot procurorii DNA mai spun că ”modul în care inculpatul Rădulescu Cătălin Marian exercita activitățile curente ale societății transpare și din raportul său cu administratorul de drept, Rădulescu Corneliu Vicențiu, fratele său, care se comportă ca un subordonat, așa cum reiese din procesul-verbal de certificare din 28 februarie 2014 (n. red. – în fapt o interceptare telefonică)”. În respectiva interceptare, Rădulescu îi dă mai multe dispoziții fratelui său legat de cum să se ocupe în privința mai multor probleme legate de firmă.
Denis Grigorescu



0 Comentarii