Web Analytics
scris joi, 07.10.2010

Prefectul Davidescu i-a făcut rost lui Don Felipe de cabinet parlamentar

Dată fiind meseria comună, de silvicultori, prefectul Gogu Davidescu nu şi-a pierdut respectul faţă de fostul său şef de la Direcţia Silvică, deputatul Filip Georgescu, chiar dacă în prezent împart păduri politice diferite. Văzându-l pe Don Felipe cam aproape de „defrişare” în interiorul PSD, Gogu i-a sărit acestuia în ajutor, oferindu-i un refugiu sub forma unui cabinet parlamentar, la etajul II al Casei Albe. Deşi avea amenajat un cabinet chiar la sediul PSD, deputatul l-a părăsit, ba chiar s-a decis să participe mai rar la şedinţele de partid, simţindu-se tot mai marginalizat şi îndreptat spre linia moartă. Colegul la nevoie se cunoaşte, iar prefectul i-a găsit rapid lui Don Felipe un cabinet, care i-a aparţinut în trecut deputatului liberal Adrian Miuţescu. Ba mai mult, i-a făcut rost şi de un birou de lucru. Deputatul şi-a adus scaune, a aşternut şi o mochetă, roşie, desigur, după culoarea partidului, iar acum au mai rămas de adus doar câteva mici acareturi. Chiar dacă noul spaţiu este micuţ şi încă nezugrăvit, Filip Georgescu se simte mult mai bine în el, decât la partidul pe care l-a condus şi care l-a răsplătit în final cu statutul de „preşedinte onorific”, adică un fel de n-ar mai fi.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...