Având în vedere numărul mare de sesizări prin care sunt semnalate dificultățile întâmpinate cu privire la obținerea adeverințelor referitoare la activitatea realizată în baza unui contract de muncă, Inspecția Muncii prin Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș, a dispus desfășurarea la nivel național a unei campanii de informare și conștientizare cu privire la eliberarea acestora.
Astfel, obiectivul campaniei are ca scop principal informarea persoanelor fizice care au sau au avut calitatea de salariat cu privire la condițiile în care pot solicita adeverințe de vechime și informarea și conștientizarea angajatorilor și a altor deținători de arhivă, cu privire la obligația legală de eliberare a acestora.
Citește și Zile libere în plus pentru bugetari
Reamintim faptul că, până la data de 31.12.2010, actul oficial prin care s-a dovedit vechimea în muncă, vechimea neîntreruptă în muncă, vechimea neîntreruptă în aceeaşi unitate, vechimea în funcţie, meserie sau specialitate, timpul lucrat în locuri de muncă cu condiţii deosebite, retributia tarifara de încadrare şi alte drepturi ce se includ în aceasta, a fost carnetul de muncă.
Persoanele care au fost încadrate în muncă până la data de 31.12.2010 pot solicita adeverințe de vechime aferente perioadelor lucrate, în cazul pierderii carnetului de muncă, în cazul în care în carnetul de muncă nu se regăsesc toate perioadele lucrate sau în cazul în care nu au avut întocmit carnet de muncă.
Adeverințele de vechime se solicită fostului angajator.
În cazul în care acesta nu mai există, adeverințele se vor solicita în scris unității care a preluat arhiva acestuia, în cazul angajatorilor cu capital de stat și mixt sau inspectoratului teritorial de muncă în a cărui rază teritorială a avut sediul social angajatorul, în cazul angajatorilor cu capital privat, în schimbul unei taxe de 20 lei/document, a transmis inspectorul șef al ITM Argeș, Anița Neacșu.
0 Comentarii