# Convorbiri neconvenţionale postume cu medicul Tiberiu Stănescu
# Sunteţi medic şi se tot spune că doctorii ar trebui să-şi vadă de treaba lor. Să le fie suficient salonul cu paturi de bolnavi. Să nu se amestece în treburi politice. Sunteţi unul dintre doctorii care trăiesc cu masca pe faţă, fără să privească dincolo de zidurile spitalelor? Faceţi parte din partide politice? Aţi fost promovat pe alte criterii decât cele de specialitate, cu examene dure, fără intervenţii de altă natură?
– Ghinionul de a trece prin cinci concursuri naţionale grele în devenirea mea, a ceea ce sunt, a fost norocul meu. Foamea de cunoaştere m-a bântuit toată viaţa, am fost şi sunt, încă, student, merg la diverse manifestări ştiinţifice şi mă simt contemporan cu medicina. Nu sunt înregimentat politic şi nu am fost sprijinit de forţe obscure în împlinirea profesională, funcţiile de conducere le-am dobândit prin examene adevărate şi mă simt bine în pielea mea.
# Cum stau lucrurile în oraşe şi sate, în Deltă şi la munte, în bălţile fluviului şi în mahalalele târgurilor? Mai trăieşte amintirea dispensarelor săteşti, cu doctori care se simţeau legaţi de pământul ţării, ca şi ceilalţi intelectuali, învăţătorii, preoţii? Cu staţionar de zi şi noapte, cu case de naştere, cu moaşă comunală, cu agent sanitar de igienă?
– Practica medicală în dispensarele rurale nu seamănă cu aceea săvârşită de generaţia mea. Nu sunt ocupate numeroase cabinete şi, acolo unde sunt medici, ei nu sunt nici măcar temporar legaţi de glie, fac naveta zilnic sau de 2-3 ori pe săptămână. La ţară, trioul: preot, învăţător, medic nu se mai poartă. Locul lor l-au luat primarii, consilierii comunali şi miliţienii, trioul care asigură succesul permanent al politicului. Singurul lucru important este câştigarea alegerilor cu promisiuni mincinoase. Despre educaţie, sănătate şi frica de Dumnezeu, nici pomeneală.
# Ce vă face să luaţi zilnic pulsul ţării? Şi ţara are tensiune jucăuşă, febră, erupţii, indigestii, viroze, gripe? Şi dacă este atins şi etajul superior, semne de dezechilibru?
– Îmi iubesc ţara, domnule profesor. Odinioară falnicii ei brazi şi stejari, a căror măreţie a cucerit lumea, sunt împuţinaţi îngrijorător de străinii care îşi conservă cu grijă propriul fond forestier. Guvernele noastre postdecembriste emit decrete care simulează o palidă protecţie a codrului, care de veacuri i-a apărat pe români de popoarele barbare şi care acum suferă despuiat şi mai trist ca niciodată. Tricolorul se desprinde lent de pe brazii în suferinţă, înghesuit chiar în inima ţării de drapelul unor minoritari obraznici. Şi clasa politică cloceşte zile şi nopţi în Parlament, schilodeşte Constituţia de pilonii dreptului european, pregătind crucificarea ei şi nu mai ia pulsul poporului, care, la rându-i, pare că hibernează şi nu mai simte sărăcia şi foamea…
Ce se va alege de ţară? Zău că eu, care răspundeam ca învăţăcel la multe întrebări încurcate ale dascălilor mei, nu mă pot pronunţa. Românii trăiesc risipindu-şi gândurile, nu mai visează şi speră zi şi noapte, mai mult se închină decât muncesc. Sper şi eu, alături, deci, ca generaţia care acum îşi toceşte coatele pe băncile primelor clase elementare să se scuture de vopseaua roşie.
