La ultima conferință de presă a PPDD Argeş, Marian Fulga, prim-vicepreşedintele organizaţiei, a vorbit despre procesul de reorganizare prin care trece în această perioadă filiala argeşeană. „Am avut o şedinţă la sfârşitul săptămânii trecute, pentru că suntem într-o fază de reorganizare a structurilor noastre de partid. După cum ştiţi, acum fac parte din structurile de conducere şi parlamentarii în calitate de vicepreşedinţi, primarii, viceprimarii şi colegii noştri mai vechi şi cu experienţă mai mare în partid. Vom mai avea şedinţe în care vom coopta în Biroul Permanent Interimar Judeţean şi alţi membri reprezentativi care au obţinut rezultate notabile cu ocazia alegerilor locale şi parlamentare”, a declarat Marian Fulga. „Suntem un partid important, acum. La nivel naţional aproape de PDL, iar în judeţul Argeş, ca şi în multe alte judeţe, peste PDL. Aşa că, obiectivele noastre sunt mari în ceea ce priveşte rezultatele la alegerile euro-parlamentare şi prezidenţiale”, a subliniat Fulga. „În ceea ce priveşte activitatea parlamentară, o să aveţi ocazia să vă întâlniţi periodic cu parlamentarii noştri. Ei şi-au manifestat dorinţa de a participa la aceste conferinţe ale noastre, însă, aşa cum ştiţi, ei se pot afla în teritoriu doar de joi după amiază până luni dimineaţă. Deja am luat câteva hotărâri legate de sarcinile pe care le vor avea parlamentarii noştri, şi de comun acord aceştia şi-au împărţit judeţul pe trei zone de unde pot primi sesizări sau sugestii”, a precizat prim-vicepreşedintele PPDD Argeş, Marian Fulga. Ionuţ BURCEA