# Eveniment dedicat copilăriei la Biblioteca Judeţeană Argeş. În zilele de 24 şi 25 august, Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu” Argeş a desfăşurat, sub patronajul Consiliului Judeţean Argeş, manifestarea „Slove pentru copii – Târg de carte şi jocuri”, în cadrul celei de-a şasea ediţii a Sărbătorilor Argeşului şi Muscelului.
În deschiderea evenimentului, care a avut loc vineri, 24 august, Octavian Mihail Sachelarie, directorul Bibliotecii Judeţene Dinicu Golescu Argeş, a subliniat importanţa diversificării, de la an la an, a serviciilor pe care le oferă biblioteca, astfel încât acestea să vină în întâmpinarea nevoilor copiilor: „A fost în intenţia noastră să punem la dispoziţia copiilor din municipiul Piteşti două zile de activităţi intense dedicate acestora. Prin această manifestare, s-a continuat un proiect pe care instituţia noastră l-a derulat pe timpul verii, intitulat «Biblioteca din vacanţă». Este nu numai un program educativ, ci şi un program de divertisment, la care vor participa copii.”
Octavian Mihail Sachelarie, directorul Bibliotecii Judeţene: „S-a citit mult în această vară”
În cuvântul de deschidere, domnul Sachelarie a vorbit şi despre cele două expoziţii dedicate copiilor, care sunt expuse în holul central al Bibliotecii Judeţene Dinicu Golescu Argeş până la data de 7 septembrie: „Expoziţia de carte din bibliografia şcolară este o noutate. Am avut un adevărat reviriment în această vară. S-a citit foarte mult. Este un nou mod de abordare a acestei expoziţii. Am încercat să fim mai creativi şi am încercat să depăşim bibliografiile obligatorii. Cărţile expuse sunt de foarte bună calitate atât din punct de vedere al conţinutului, cât şi al formei. A doua parte a expoziţiei este rezultatul abilităţilor însuşite de copiii care au participat la programul «Biblioteca din vacanţă». Sunt expuse obiecte confecţionate de copii din materiale reciclabile, precum şi picturi pe lemn şi sticlă care au fost realizate de copiii cu dizabilităţi de la Şcoala Specială Valea Mare.”
Copiii au vizionat „Moby Dick” şi „Pinochio”
În prima zi a manifestării (24 august), copiii s-au delectat cu vizionări de filme şi de desene animate („Jack şi vrejul de fasole”, „Moby Dick”, „Pinochio”, „Frumoasa balerină”, „Cronicile din Narnia”, „Călătorie pe mare cu Zori-de-Zi”) şi cu activităţi în care au avut şansa să-şi exploreze creativitatea şi simţul ludic prin participarea la un atelier creativ şi recreativ. Atelierul a cuprins activităţi diverse: origami, confecţionare de brăţări şi mărgele, artă decorativă din deşeuri. De asemenea, copiilor li s-a mai pus la dispoziţie o varietate de jocuri recreative: puzzle, rummy, monopoly, europolys şi teddy.
În a doua zi a evenimentului (25 august), Filiala ANBPR Argeş a iniţiat o acţiune de promovare a lecturii, intitulată „Oraşul citeşte”. În faţa bibliotecii, au fost amenajate două standuri cu cărţile donate bibliotecii de-a lungul timpului, trecătorii având posibilitatea de a primi cărţi gratis.
C.Vandici
0 Comentarii