Talentul nu l-a moştenit de aiurea! Bunicul său doineşte la fluier şi din gură, tatăl său, cunoscut jurnalist muscelean, încingea în tinereţe atmosfera cu fluierul sau cu mandolina, iar fratele tocmai ce a renunţat la o carieră frumoasă ca instrumentist. A cântat la ţambal, dar a ales să-şi continue ascensiunea în sport, fiind campion naţional cu echipa de la CS Pristavu la tenis de masă şi multiplu medaliat internaţional. Aşa că nu a fost o surpriză că şi mezinul familiei Manole, Răzvan, are înclinaţie către muzică. Numai că, fiind copil al timpurilor actuale, talentul lui a fost descoperit cu ajutorul telefonului. Mobil, bineînţeles!
Acum e în clasa a VII-a la Colegiul Naţional Pedagogic „Carol I” din Câmpulung, iar în urmă cu mulţi ani a dat primele semne de înclinaţie artistică. Nu spre muzică, ci spre desen. „Îmi aduc aminte că desenam pe pereţii din apartament. Dar erau mai mult linii, câteodată ieşea o casă, nimic mai mult”, povesteşte zâmbitor juniorul Manole. Era prea mic atunci când fratele său, Alexandru, exersa la ţambal. Când s-a înălţat puţin, ţambalul dispăruse. Fusese vândut, iar Alex trecuse exclusiv la tenis de masă. Doar că a intervenit neprevăzutul. „Totul a început de la gadgeturi. Mi-a cumpărat tata o tabletă care avea pe ea un joc, o aplicaţie prin care puteai cânta la pian. Şi am început să cânt, m-a văzut tata şi m-a dus la clasa Ginei Pavel, în probe. Ea a văzut că am talent şi asta a fost. Aveam vreo şase-şapte ani când am început cu pianul”, îşi aminteşte Răzvan. Şi a studiat ani de-a rândul, trecând, în timp, la pregătire cu profesorul Eugeniu Bercu, de la „Carol I”. Apoi, când a ajuns la gimnaziu, pe clasa a V-a, s-a dus şi la Şcoala de Muzică, în paralel cu frecventarea colegiului, acolo unde dirigintă îi este profesoara Laura Florescu. Şi a ajuns la… ţambal, sub îndrumarea profesorului Ion Georgescu, cel care îl pregătise cu succes şi pe fratele Alex. Iar pianul a devenit… opţional. „Prima dată mi-a arătat domnul Georgescu care sunt notele, cum să ţin ciocanele în mână, cum să dau cu ele… A fost puţin cam dificil, dar m-am descurcat”, spune tânărul muscelean. Şi îl întreb dacă nu i-ar fi fost mai uşor să se iniţieze în tainele ţambalului tot cu ajutorul gadgeturilor, dar zâmbeşte: „Nu există gadgeturi cu ţambal”. Încă o dovadă a faptului că rar găseşti instrumentişti la ţambal. În rest, ca peste tot, şi la Şcoala de Muzică de la Câmpulung predomină vioara şi pianul.
Studiu la ţambal, horă la pian
Studiază ţambalul de aproape trei ani şi a trecut deja la un alt nivel, în condiţiile în care în această lună s-a impus în faza zonală a Olimpiadei Naţionale Instrumentale. A obţinut 98 de puncte din 100, dar la anul speră să fie perfect. În faţa comisiei de evaluare a interpretat un studiu, apoi o horă în mi minor şi o doină. A avut ceva emoţii, însă gata, a trecut. Şi spune că îi plac toate melodiile pe care le interpretează, orice, fie muzică clasică, fie folclor. Mai ales că la pian predomină muzica clasică, iar la ţambal, muzica populară. Dar spune că nu se abţine şi, din când în când, mai lansează câte o horă şi la pian. „Dacă te pricepi, poţi interpreta orice melodie”, susţine Răzvan. Inclusiv „Despacito” a lui Luis Fonsi (asta că l-am întrebat eu ce hit e acum în vogă!) şi recunoaşte că îi este mai uşor să cânte după note, după partitură, decât după ureche. Deşi, spune el, poţi învăţa un instrument şi după ureche, dar trebuie să exersezi, nu glumă. Şi poate că ar fi încercat şi un alt instrument, dacă ar fi avut timp, fiindcă îi place mult, mult de tot cum sună naiul lui Gheorghe Zamfir.
Studiu cât săptămâna de muncă a unui adult
Revenind la studiu, programul lui Răzvan este unul greu de acceptat de un copil, dar nu îl deranjează acest lucru. De luni până joi are ore între 8 dimineaţa şi 2 după-amiaza, apoi începe studiul muzicii. Luni, de la 2 la 4 face pian. Marţi, de la 2 la 3 merge la cor (da, e şi în Corul „Orfeu” al Colegiului „Carol I”, ca bas), de la 3 la 4 face ţambal, iar de la 5 la 6 exersează la pian. Miercurea, de la 2 la 3 merge la cor. Joia, de la 2 la 3 la cor, iar de la 3 la 4 la ţambal. Vinerea termină orele la ora unu după-amiază, apoi continuă cu o oră de cor. „Mai ai timp de joacă?”, îl întreb, „de făcut temele?”, iar el îmi spune că „da, am unele zile când îmi fac şi timp de joacă, merg la un fotbal cu băieţii, în cartier, sau mă uit la seriale”. Oricum, îi e uşor acum. Asta în condiţiile în care a cochetat şi cu sportul, a făcut tenis de masă şi judo, iar ziua lui se studiu se încheia seara. A renunţat la sport, mai ales că există un campion în familie…
Se pregăteşte să devină profesor
Răzvan Manole nu ignoră şcoala. Este adevărat că are înclinaţie mai mult spre disciplinele umane – „e mai greu cu matematica, deşi mă descurc bine la algebră!” – iar de curând a susţinut şi simularea pentru Evaluarea naţională. Lucru care, crede el, mai mult încurcă, cel puţin la clasa a VII-a. „Simularea are o parte bună, că ne ajută să vedem cum va fi examenul de-a opta, dar partea rea este că ne-a luat din timpul domnilor profesori să ne predea materia, doar am repetat pentru simulări, nu am făcut cursuri normale”, îmi spune el. Iar la anul va susţine nu doar o simulare de Evaluare, ci va da şi probele în urma cărora va obţine notele ce vor conta pentru înscrierea la liceu. Iar din acest punct de vedere Răzvan s-a decis deja: Pedagogie. Vrea să devină profesor de muzică. „Doar atât?”, îl întreb. „Depinde. Dacă voi avea succes, voi încerca şi să concertez, singur sau cu formaţie, şi să predau”, spune el. Până atunci, luna viitoare va concerta în străinătate, dar nu singur. Cu corul.
Cătălin Ion Butoiu
