Radu Gyr (pseudonimul literar al lui Radu Demetrescu) s-a născut la 2 martie 1905, la Câmpulung Muscel, și a decedat la 29 aprilie 1975, la București. A fost un poet, dramaturg, eseist, ziarist și politician (de extrema dreaptă, legionar). O perioadă a fost asistent universitar la catedra de estetică a profesorului Mihail Dragomirescu, apoi conferențiar la Facultatea de Litere și Filosofie din București. Se alătură Mișcării Legionare, ajungând șef al regionalei Oltenia. În timpul guvernării național-legionare, Radu Gyr a preluat funcția de director general al teatrelor și a exclus actorii evrei din teatrele românești, suspendând subvențiile și sancționând companiile care îi angajau. Totodată, a supervizat înființarea Teatrului „Barașeum” (Teatrul Evreiesc există și azi), care a devenit singurul teatru evreiesc autorizat, concentrând artiștii evrei într-un singur loc.
Este condamnat pentru implicarea sa în Rebeliunea Legionară din 1941, apoi este judecat și recunoscut ca fiind criminal de război pentru activitățile desfășurate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, iar în 1959 este condamnat din nou pentru reluarea activității legionare.
Colaborează activ cu Securitatea încă din perioada detenției și este eliberat din închisoare cu sprijinul acestei instituții. După 1963 și până la moartea sa, Radu Gyr a colaborat cu Securitatea.
A fost singurul om din istoria Europei condamnat la moarte de un tribunal militar pentru crima de a fi scris o poezie. L-au bătut până i-au distrus organele și i-au smuls părul, dar versurile lui, transmise prin perete în codul Morse, au ținut în viață o generație întreagă de deținuți. Când torționarii credeau că l-au redus la tăcere, el le-a răspuns printr-un poem care a zguduit dictatura.
Radu Gyr nu a fost un om politic cu funcții mari, ci un poet de o sensibilitate uriașă. Când comuniștii au instaurat teroarea, Gyr a refuzat să scrie ode pentru Stalin. A fost aruncat în închisoare, trecând prin abatoarele de la Aiud și Brașov. Bătuți, înfometați și ținuți în frig, mii de deținuți se apropiau de nebunie sau sinucidere.
Acolo, în beznă, Gyr a făcut un miracol. Fără pix și fără hârtie, a compus sute de poezii direct în minte. Le șoptea pe sub ușă sau le bătea în țeava caloriferului. Versurile lui au devenit pâinea spirituală a pușcăriilor. Dar în 1958, a compus capodopera absolută a rezistenței: „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!” – un strigăt sfâșietor de trezire a țăranului român împotriva sclaviei comuniste.
Poezia s-a răspândit ca un virus. Când Securitatea a aflat, a intrat în panică. Gyr a fost scos în fața Tribunalului Militar și condamnat la moarte prin împușcare pentru „instigare la revoltă armată prin versuri”. Pedeapsa i-a fost comutată târziu în muncă silnică pe viață. A ieșit din închisoare după zeci de ani, o epavă fizică, complet orb de un ochi și bolnav, dar cu o aură de sfânt.
În zilele noastre, legea îl condamnă ca fiind fost legionar. Dar, pe de altă parte, e un erou al luptei împotriva celuilalt totalitarism, comunismul. Dar a plătit destul pentru păcatele sale, și sub Antonescu, și sub comuniști. De aceea, e legitimă întrebarea legată de Radu Gyr: unde îl plasăm, între cei ce merită a fi interziși, cum cere Legea Vexler de anul trecut, sau printre eroii neamului?!
Citește și „Napoli – New-York”, la Cinematograful de artă „Mircea Diaconu”
0 Comentarii