Portarul Flavius Croitoru, de la CS Mioveni, ne-a vorbit despre situația disperată de la clubul galben-verde, dar și despre situația sa financiară și despre viitorul său în fotbal:
„Sincer, nu știu dacă mai este ceva de zis, adică știe toată lumea situația. Nu știu dacă mai are rost să vorbesc eu. Eu mi-am reziliat contractul. M-am înțeles cu ei să-mi reziliez contractul, după ce mi s-a spus că o să-mi recuperez banii din contract, cu toate că nu mai sper să-mi recuperez nimic. Este vorba despre cinci salarii, plus o primă de anul trecut. Adică 900 de milioane de lei vechi pe reziliere și cei 10.000 de euro de la concordat. Sincer vă spun, le-am trecut la pierdut. În caz că intră echipa în faliment și, din câte am înțeles, este că va intra, banii sunt pierduți. Nu mai pot să-mi recuperez niciun ban. Am înțeles că ar mai fi o soluție la FIFA Pro, dar numai dacă sunt fonduri… Dar va fi greu… Eu acum sunt în discuții cu mai multe echipe. Vedem de săptămâna viitoare ce va fi.
Am discuții cu echipe și de Liga I și de Liga a II-a. Momentan aștept. Regret că se termină totul la o echipă care a fost an de an acolo, s-a bătut sus. Anul trecut am fost la un pas să promovăm. Am dat barajul. Anul acesta, din păcate, este situația care este. Oamenii nu mai vor să susțină echipa și este păcat. Conducerea ne-a spus că așteaptă, din ce am discutat cu ei, să vadă ce pot rezolva. Noi am fost și la primar, adică știe toată lumea și ni s-a spus că sunt datorii foarte mari, pe care el, primarul, nu poate să le plătească. Să nu mai vorbim despre acel concordat, de reorganizare a clubului, care pentru noi, pentru fotbaliști, s-a cam terminat”.
Citește și Câte bilete a vândut FCSB pentru meciul cu Manchester United
Citește și Piteșteanul Theo Proca, record național la Campionatul Mondial de Înot
0 Comentarii