Ultimul meci al etapei a 5-a a play-off-ului Ligii 2 s-a încheiat cu o victorie la scor pentru FC Argeș, în fața liderului Csikszereda.
Cu scorul de 3-0 a câștigat echipa antrenată de Bogdan Andone, după ce a avut 2-0 la pauză. I-a produs, astfel, primul eșec în play-off trupei lui Robert Ilyeș, care a primit trei goluri într-un joc după aproape un an. În schimb, Argeșul a ajuns la o serie impresionantă de 17 partide fără înfrângere, de când a fost preluată de Andone.
Portarul Cătălin Straton ne-a vorbit despre succesul obținut în fața liderului, însă a dorit să transmită și un mesaj tuturor iubitorilor fotbalului argeșean, cu ocazia Paștelui.
„Vă rog frumos să-mi permiteți să încep cu un mesaj din inimă către toți suporterii echipei FC Argeș. Le doresc sărbători fericite, liniștite și multă sănătate. Să vină alături de noi, să ne susțină, pentru că avem foarte mare nevoie de ei.
Le transmit să umple stadionul la meciul cu Steaua, de săptămâna viitoare.
În ceea ce privește jocul contra liderului, să știți că nu a fost unul simplu, a fost multă tensiune, multă încărcătură psihică, dar am arătat că suntem o echipă bună și foarte unită.
Ne pare foarte rău că am avut parte de un eveniment neplăcut înainte de joc, mă refer la faptul că suporterul nostru a suferit un infarct, iar ulterior a decedat. Ne doare sufletul, parcă nici chef de fotbal nu mai aveam… Nu știu de ce trebuia să se întâmple această tragedie.
Să știți că nici putere să ne bucurăm nu am mai avut după meci.
În altă ordine de idei, la FC Argeș, de la venirea lui Bogdan Andone s-au schimbat foarte multe lucruri în bine, am arătat din ce în ce mai bine, am devenit o devărată familie. Chiar dacă un jucător consideră că merită să joace, dar este rezervă, nu se supără, dimpotrivă, își așteaptă rândul cu calm și luciditate.
Suntem bine acum, dar mai avem mult de muncit, sperăm să ne bucurăm la final. Victoria de astăzi ne dă încredere pentru ceea ce urmează, ne spune că avem forța de a reuși ceea ce ne-am propus!”, ne-a declarat portarul Cătălin Straton.
0 Comentarii