Web Analytics
scris vineri, 03.04.2026

Portarul alb-violet Luca Crăciun, din cantonamentul României U18: „Dacă vom fi la fel de concentraţi, vom prinde Cupele Europene”

Spune câteva cuvinte despre cele două meciuri din play-off ale lui FC Argeș, o înfrângere și o victorie.

– Ce pot să zic? Nu am jucat, dar am văzut că nivelul este unul foarte ridicat; jucăm cu niște echipe foarte bune, mai ales Universitatea Craiova și Universitatea Cluj, iar următorul meci cu Dinamo.

Cum vezi acest meci cu Dinamo?

– Sper că băieții s-au antrenat bine în săptămâna trecută, cât nu am făcut antrenament cu ei, și sper să câștigăm meciul. Avem și fanii, jucăm acasă.

„Îmi doresc să rămân la naționala de juniori și să progresez”

Crezi că FC Argeș va prinde în sezonul acesta Cupele Europene?

– Eu zic că da, dacă vom arăta cum am arătat până acum și vom fi la fel de concentrați, dacă ne ajutăm unii pe alții, eu zic că totul este posibil.

Ce obiectiv ai tu la FC Argeș în momentul acesta?

– Obiectivul meu este să mă dezvolt cât mai mult și poate să încep să joc la echipa mare, nu se știe, dar în principiu să mă dezvolt.

Ce poți să ne spui despre meciurile de la echipa națională?

– Au fost meciuri cu o încărcătură emoțională mare, mai ales că a fost vorba și despre primul meu meci oficial la națională, dar eu zic că ne-am impus jocul, iar adversarii nu au fost chiar atât de dificili.

Ce-ți dorești pentru viitor, mai ales că acum ai ajuns la naționala Under 18?

– Îmi doresc să rămân la naționala de juniori, să progresez din ce în ce mai mult și să ajung să joc la Liga I sau chiar mai sus.

Care este atmosfera la lotul național acum?

– Acum este o atmosferă chiar foarte bună. Cred că putem face performanță la acest nivel de vârstă.

Citește și Bogdan Vişan, antrenorul coordonator al Centrului de copii şi juniori de la FC Argeş: „Suntem un club formator, dăm şansă copiilor să facă şi antrenament cu echipa mare”

Citește și Hagi, noul selecționer al României? Cifrele înțelegerii cu FRF

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Dumnezeu încă ne iubeşte…

…Așa a spus o mămică internată la secția de nou-născuți a Spitalului Județean de Urgență Pitești: „Dumnezeu încă ne iubește!”. Se simțea singură,...

Din ediția tipărită