Un atac aerian de proporții a vizat în cursul nopții un important nod logistic din sudul Rusiei, după ce drone atribuite Ucrainei au lovit instalații din zona portului Taman, situat pe litoralul Mării Negre. Informațiile au fost confirmate de autoritățile regionale.

Guvernatorul regiunii Krasnodar, Veniamin Kondratiev, a declarat că sistemele de apărare antiaeriană au funcționat toată noaptea, în timp ce mai multe explozii au declanșat incendii în incinta portului. Potrivit oficialului, un rezervor de petrol, un depozit și mai multe terminale au suferit avarii, iar două persoane au fost rănite și transportate la spital.
Flăcările au mobilizat peste o sută de pompieri și zeci de utilaje, intervenția fiind încă în desfășurare la primele ore ale dimineții. Pagube au fost raportate și în localitățile apropiate, inclusiv în zone din vecinătatea orașelor Soci și Anapa, unde au fost semnalate incidente separate de intensitate mai redusă.
Lovitura vine într-un moment tensionat, după ce seria recentă de atacuri asupra infrastructurii energetice ruse a fost reluată odată cu expirarea unui armistițiu neoficial negociat de SUA privind astfel de operațiuni. Terminalul vizat are importanță economică majoră, fiind utilizat pentru exporturi de petrol, cereale și cărbune, cu volume de milioane de tone anual.



0 Comentarii